Spirulina si Chlorella pot fi consumate zilnic toata viata, avand efecte extraordinare asupra organismului !

Algele marine au proprietati medicale extraordinare.


Acestea pot elimina din organism metalele grele.

Ele asigura o detoxificare lenta, stimuland ficatul si rinichii sa elimine toxinele din corp.

De asemenea, regleaza functiile tiroidei si contribuie la diminuarea nodulilor.

Este important sa stiti ca pot fi folosite doar sub forma de crud si bio, cu peretii celulari sparti, deoarece la celelalte prezente pe piata nu se cunosc sursele de provenienta si pot dauna grav sanatatii.

Spirulina si Chlorella pot fi administrate in fiecare zi, toata viata.

Consumul de alge, fie el chiar si in cantitati mari, nu provoaca reactii alergice si dezechilibre, cum ar fi dureri de cap, constipatie sau diaree, senzatii de foame, greturi, etc.

Cauzele ar putea fi algele poluate sau cele ce nu au peretele celular spart.

Categoriile de persoane ce pot consuma alge marine:

– Persoanele ce au o alimentatie bogata in produse de origine animala

– Copii ce se afla intr-o perioada de crestere

– Persoanele slabite, in perioada de recuperare

– Femeile insarcinate

Algele marine nu sunt recomandate celor care vor sa slabeasca, intrucat ele nu stimuleaza pierderea in greutate.

Spirulina:

– Este cea mai concentrata sursa de vitamina B12, absorbita usor de organism.

– Este o sursa bogata de substante nutritive.

– Contine de 60 de ori mai mult fier decat o portie de spanac crud.

– Contine toti acizii esentiali.

– Are un continut bogat de proteine.

– Este o sursa importanta de clorofila si betacaroten.

– Protejeaza organismul de virusi, bacterii si paraziti, avand si functii antiinflamatoare.

Chlorella:

-contine proteine,grasimi,carbohidrati,vitamine (complexul de vitamine B,biotina,acid folic,C,E,K) si fibre

-contine calciu,magneziu,fier,fosfor,iod si beta-caroten

-contine acizi esentiali

-intareste imunitatea

-reduce nivelul de colesterol

-contribuie la pierderea in greutate

-este utilizata in tratarea ulcerului duodenal,gastritei,colitei,hipertensiunii,diabetului si afectiunilor respiratorii

-protejeaza de razele ultraviolete

-previne inmultirea si dezvoltarea celulelor canceroase

-stimuleaza tranzitul intestinal

-echilibreaza nivelul pH-ului

-poate regenera nervii

-elimina metalele grele din organism

Mod de consum

Pot fi consumate inainte si dupa masa.

Potrivit specialistilor,nu exista limite de dozaj,dar sunt recomandate doze mici la inceput,din cauza mirosului de peste.

Cel mai bine este sa consumati sub forma de pudra-un sfert de lingurita la un litru de lichid pentru adulti si copiii cu varsta de peste 6 luni.

Pot fi adaugate in shake-uri,smoothie,sucuri naturale,marind treptat cantitatea.

Pot fi luate si sub forma de tablete,intrucat ofera energie,seara nu se consuma impreuna.

Tratamente naturiste impotriva constipatiei!

Constipatia este un factor favorizant pentru foarte multe afectiuni, indeosebi pentru cancerul de colon, de aceea trebuie tratata prin metode naturiste si nu cu ajutorul laxativelor care produc iritatia colonului.

Constipatia poate produce stari de oboseala, de depresie, dureri de cap, dureri articulare care sunt un semnal ca organismul are nevoie de o detoxifiere, realizata printr-un tranzit normal. O persoana sanatoasa ar trebui sa aiba un scaun pe zi, cel mult la doua zile.

Tratamentul cu apa.

Apa este indispensabila pentru un tranzit normal, fiind necesar un aport zilnic de 1,5-2l de apa, pentru a preveni constipatia. Apele minerale bogate in magneziu au un efect remarcabil asupra constipatiei.

De asemenea, exista tratamente simple si eficiente care se bazeaza pe consumul de apa, dimineata, pe stomacul gol, pentru a trata constipatia, dupa cum urmeaza:

Dimineata, dupa trezire, beti un pahar de apa la temperatura camerei, in care adaugati suc de lamaie (sucul de lamaie este un laxativ natural).

Dimineata, beti un ceai, o ceasca de apa calda cu putin suc de lamaie stors in ea sau o cafea fara cofeina (cofeina este diuretica, producand deshidratare). Cafeaua poate fi inlocuita cu infuzie de cicoare.

Tot pe stomacul gol, dimineata se bea 1-2 pahare de apa rece.
Beti patru pahare de apa dupa trezire, cu o ora inainte de masa.

2 Prune, smochine, stafide

Prunele, stafidele, smochinele sunt foarte bogate in fibre, avand un efect laxativ garantat. Inmuiati de seara in apa cateva prune/smochine uscate. Dimineta, pe stomacul gol, beti lichidul si consumati fructele care s-au hidratat.

3 Suc de portocale cu argila

Amestecati sucul unei portocale cu o lingurita de argila, amestecati bine si beti-l pe stomacul gol, inainte cu o jumatate de ora de micul dejun, timp de 15 zile.

4 Seminte de in

Semintele de in sunt foarte bogate in fibre si acizi grasi omega 3, care ajuta digestia. Se recomanda consumul a 2 linguri/zi de seminte de in, cu iaurt, compot sau cereale astfel:

Se macina semintele cu rasnita de cafea, inainte de a fi consumate, pentru o mai buna absorbtie. Macinate, semintele de in se pot pastra la frigider doar 1-2 zile, altfel oxideaza.

Se lasa de seara pana dimineata in apa, la macerat si se consuma dimineata.

5 Papadie

Ceaiul de papadie- este un bun tonic digestiv si hepatic, regleaza tranzitul intestinal si combate constipatia. Se beau trei cani pe zi.

Se bea dimineata un pahar de suc de papadie, vreme de doua saptamani. Intr-un mixer se pune o mana de frunze proaspete de papadie maruntite, dupa care se adauga trei sferturi de pahar de apa. Se mixeaza, apoi se lasa sa mai stea vreme de un sfert de ora, dupa care se consuma integral.

6 Acupunctura

Masarea punctelor de acupunctura responsabile pentru colon/digestie, timp de 2 minute/zi poate trata constipatia:

Cu ajutorul degetului mare si al indexului, apasati pe locul de intalnire dintre degetul mare si indexul celeilalte maini.
Masati un punct aflat pe degetul mare de la picior, situat la baza unghiei, lateral, pe partea dinspre restul degetelor.

Se recomanda mersul pe pietre sau pamant rece cu talpile goale.

7 Urzici

Un remediu pentru constipatie este cel obtinut prin fierberea de urzici tinere/uscate in lapte.Dupa ce dau in clocot, se lasa la infuzat cateva minute, se strecoara si se bea laptele cald pe stomacul gol.

8 Produse apicole

Consumul de polen si miere este un bun remediu impotriva constipatiei.

Se recomanda o lingurita de polen/zi, dimineata, dupa care se bea o cana de apa calduta cu miere, inainte de micul-dejun.

9 Fiertura de grau

Se recomanda consumul zilnic, timp de o luna, a fierturii de grau preparata astfel: 100g de boabe de grau se macina in rasnita de cafea si se fierb in apa, impreuna cu o ceapa tocata si un catel de usturoi zdrobit.

La sfarsit, se adauga patrunjel, o lingura de ulei de masline si seminte de in macinate.

10 Masaj

Se recomanda masarea abdomenului, cu miscari usoare, in sensul acelor de ceasornic, 5-10 minute/zi. Se recomanda masaj simplu sau cu ulei de susan (creste peristaltismul).

Este indicat a sta asezat in primele ore ale diminetii pe scaunul de toaleta, indiferent daca se simte sau nu senzatia de defecare.

Se poate frictiona cu miscari rotunde, cu ambele palme, genunchiul stang, dezgolit, pana la aparitia senzatiei de scaun iminent.

11 Tratament cu busuioc

Se macereaza frunze de busuioc intr-un litru de vin rosu natural, timp de 3 zile, dupa care se adauga o cantitate egala de ulei de masline. Se consuma inainte de masa, cate 100 ml.

12 Coaja de portocala

Se consuma pe stomacul gol coaja de portocala fiarta si apoi uscata.

13 Tinctura de fructe de soc

Este un remediu eficient impotriva constipatiei: se administreaza o lingura pe zi, la ora 18:00, diluata intr-o jumatate de cana de apa.

14 Ceaiuri impotriva constipatiei

Se recomanda urmatoarele infuzii ca remediu impotriva constipatiei:

• Frunze de frasin
• Frunze de prun
• Troscotel
• Frunze de coacaz negru
• Cicoare
• Flori de maces

CIMBRUL

Cimbrul este un arbust de mici dimensiuni, care isi are originile pe tarmurile europene ale Marii Mediterane, unde il gasim si astazi, crescut spontan pe locurile virane, pe falezele nisipoase si prin stancarii. 

Mai este numit si cimbru de cultura (Thymus vulgaris), pentru a fi deosebit de cimbrul de gradina (Satureja hortensis), care este o cu totul alta specie. Ca infatisare, este total nespectaculos: scund, de nici patruzeci de centimetri inaltime, are flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii si pana toamna tarziu. Nu este deloc pretentios, crescand pe orice fel de soluri si cerand cantitati mici de apa. Sub aceste aparente exterioare modeste se ascunde, insa, o uimitoare forta terapeutica. Se pare ca cimbrul este una din cele mai puternice plante medicinale din lume. De altfel, faima lui e straveche. Pliniu cel Batran il mentioneaza in scrierile sale, iar medicii greci si, mai tarziu, cei romani, il recomandau frecvent contra bolilor digestive si a celor respiratorii. Dacii numeau cimbrul "cinuboila" si il foloseau atat in alimentatie, cat si ca remediu. Consacrarea cimbrului ca medicament a pornit, insa, in evul mediu, cand arabii au inceput sa fabrice uleiuri volatile prin distilare. Foarte repede, uleiul volatil de cimbru a devenit un panaceu universal, capabil sa vindece foarte multe din molimele care au decimat in nenumarate randuri populatia in acele vremuri. Cunoscut de un cerc foarte restrans de "initiati", uleiul de cimbru prevenea si ajuta la combaterea ciumei, a holerei, a tuberculozei pulmonare, a frigurilor galbene. Exista scrieri orientale care mentioneaza folosirea cu succes a acestui remediu chiar si contra sifilisului sau a dizenteriei. In cele ce urmeaza, vom cunoaste impreuna extraordinarele sale efecte in vindecarea bolilor, de data aceasta in lumina studiilor moderne, nu inainte insa de a afla cum se prepara si cum se administreaza:

Modalitati de preparare si de administrare a cimbrului

Pulberea

Se obtine prin macinarea cat mai fina cu rasnita electrica de cafea a partilor aeriene ale plantei. Depozitarea pulberii de cimbru se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum o saptamana, deoarece uleiurile sale volatile se evapora foarte rapid. De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate un sfert - o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Uleiul volatil

Se obtine doar prin procedee industriale, la noi, in magazinele si in farmaciile naturiste, fiind disponibil gata preparat. Se va folosi doar uleiul de cimbru din magazine specializate si care poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza de regula cate 3 picaturi de ulei de cimbru, dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura de apa, de 2 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe zi.

Extractul hidroalcoolic (tinctura)

Se pun intr-un borcan 15 linguri de pulbere de cimbru, care se acopera cu 400 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi de ulei volatil de cimbru, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula o lingurita de 4-6 ori pe zi, in tratamente cu o durata de 1-3 luni.

Infuzia combinata

Se pun 3-4 linguri de cimbru maruntit la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de cimbru, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.


Infuzia fierbinte

Se prepara prin oparirea unei lingurite de pulbere de cimbru cu o cana de apa, dupa care se lasa acoperit amestecul sa infuzeze vreme de 10-15 minute si apoi se filtreaza. Se administreaza cat mai calda posibil.

Tratamente interne cu cimbru

* Bronsita acuta, raceala (viroza respiratorie) - in ultimii ani, mai multe cercetari au aratat uimitoarele efecte terapeutice ale cimbrului in infectiile respiratorii acute. Intr-unul dintre aceste studii, facut la un institut de cercetari din Berlin, 189 de pacienti cu bronsita acuta abia declansata au fost tratati cu cimbru, ca remediu principal, la care s-a adaugat un extract de ciubotica-cucului (Primula officinalis). Dupa trei zile de tratament cu aceste plante, aproximativ 53% dintre cei tratati nu mai prezentau nici un fel de simptom al bronsitei, iar la 25% dintre pacienti, simptome cum ar fi tusea, durerile in zona pieptului, catarul, febra ori starea de astenie erau mult ameliorate, chiar daca nu disparusera total. Asadar, contra racelii si bronsitei se recomanda tinctura de cimbru, cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, in cure de maximum 12 zile. Pentru o eficienta sporita, tinctura de cimbru se poate combina in proportia de 2:1 cu tinctura de radacina de ciubotica-cucului, combinatia administrandu-se in aceeasi doza.
O planta revolutionara: CIMBRUL


* Bronsita cronica, tuse convulsiva, tuse productiva - ca remediu de urgenta, se administreaza cateva inghitituri de infuzie fierbinte de cimbru, care are efecte bronhodilatatoare, expectorante si calmante rapide. Pentru un tratament de lunga durata, se recomanda pulberea, din care se ia de trei ori pe zi cate o lingurita rasa. Tratamentul dureaza 4 saptamani. Suplimentar, se fac bai fierbinti cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de intarire a imunitatii. Intr-un studiu facut in Germania, s-a observat ca in aceste afectiuni rezultate mai bune se obtin daca in paralel cu pulberea de cimbru se ia si tinctura de iedera (Hedera helix), cate 4 ml (aproximativ o lingurita) pe zi, in cura de 4 saptamani.
* Astmul, pneumonia, infectiile respiratorii recidivante - se administreaza uleiul volatil, cate 2-3 picaturi, de 4 ori pe zi, in cure de 10-20 de zile. De preferinta se ia diluat in infuzia combinata de cimbru: o doza de ulei volatil la un sfert de pahar (50 ml) de infuzie combinata din aceeasi planta. Acest tratament are un efect antibiotic si bronhodilatator puternic, usurand respiratia, eliminand infectiile bacteriene. Este un tratament adjuvant foarte bun si contra tuberculozei.
* Laringita, faringita, amigdalita - se ia intern uleiul de cimbru, cate 2-3 picaturi, inghitite cu putina apa, de trei ori pe zi. Extern, se face gargara cu infuzie combinata de cimbru, macar de doua ori pe zi, fiecare aplicatie durand minimum cinci minute. Tratamentul dureaza 5-7 zile, in cazul formei acute a acestor afectiuni, si 12-21 de zile pentru forma cronica.

  

 * Colita, enterocolita, colon iritabil, colon spastic - faima de condiment a cimbrului nu se datoreaza neaparat aromei sale (care este mai putin placuta ca a cimbrului de gradina), ci efectului sau terapeutic, cu totul exceptional, asupra tubului digestiv. Mai multe studii arata fara dubiu ca cimbrul este unul din cele mai puternice remedii contra colitei, distrugand flora bacteriana in exces, fie ea de putrefactie sau de fermentatie. Apoi, cimbrul calmeaza spasmele digestive, elimina balonarea, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv. Se ia cate o jumatate de lingurita rasa de pulbere de cimbru, de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza 21 de zile, putand fi reluat de cate ori este nevoie. In cazul colitelor severe, se ia si ulei volatil, cate 5-7 picaturi zilnic, pe perioade de 5-10 zile.
* Diaree, adjuvant in dizenterie - se administreaza, de asemenea, pulberea de cimbru, cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Are actiune astringenta, distruge bacteriile patogene din intestin, reduce crampele abdominale. Contra dizenteriei si a diareei severe produse de toxiinfectii alimentare se face suplimentar o cura cu ulei volatil de cimbru, din care se iau cate patru picaturi de doua ori pe zi.
* Tulburari ale circulatiei cerebrale, prevenirea accidentului vascular cerebral - se fac de patru ori pe an cure in care se administreaza, in fiecare zi, cate patru lingurite de tinctura. Tratamentul dureaza vreme de 28 de zile si se face cu pauze de doua luni intre doua cure. Studii de medicina experimentala facute in laboratoarele din Marea Britanie, in anul 2000, arata ca cimbrul impiedica depunerea grasimilor pe vasele de sange din creier, mentinand astfel circulatia la un nivel optim. In plus, cimbrul impiedica imbatranirea si degenerarea celulelor sistemului nervos, datorita efectului sau antioxidant. De asemenea, s-a observat - de data aceasta in studii pe subiecti umani - ca cimbrul favorizeaza atentia si concentrarea mentala.
* Colesterol - un studiu amplu facut pe animale de experienta in Turcia, in anul 2006, a pus in evidenta faptul ca ingerarea regulata a cimbrului reduce cantitatea de colesterol negativ (LDL) si reduce nivelul trigliceridelor din sange, prevenind astfel bolile cardiovasculare. Se recomanda, asadar, consumul cimbrului in alimentatie ca si condiment. Suplimentar, se tin cure de cate 6 saptamani, timp in care se administreaza zilnic cate 3 grame de pulbere de parti aeriene.
* Tromboze - in frunzele cimbrului au fost descoperite doua principii active care impiedica formarea cheagurilor de sange. Se administreaza infuzia combinata de cimbru, din care se iau cate 2-3 cani pe zi, in fiecare doza de infuzie combinata dizolvandu-se in prealabil doua picaturi de ulei volatil de cimbru. O cura dureaza vreme de trei saptamani si se repeta dupa o pauza de minimum o luna.
* Infectii renale si urinare, adjuvant in uretrita (inclusiv gonococica) - se administreaza uleiul volatil de cimbru, din care se iau cate 3 picaturi, de trei-patru ori pe zi, in cure de 7-14 zile. Un studiu german extrem de amanuntit arata ca uleiul volatil de cimbru, care are efecte antibiotice si antimicotice extrem de puternice, este eliminat in proportie de 20% prin urina, vreme de 41 de ore de la ingerare, exercitandu-si astfel actiunea curativa la nivelul rinichilor, al vezicii urinare si al uretrei. Pentru a beneficia de aceste efecte terapeutice este esential, insa, ca pe timpul tratamentului sa fie mentinuta o dieta alcalina, care sa favorizeze efectul antiseptic al cimbrului. Acelasi tratament este eficient si in tratarea infectiilor genito-urinare cronice, cum ar fie nefrita, pielita, salpingita. Suplimentar, se pun comprese cu extractul alcoolic de cimbru pe zonele afectate, comprese care se tin vreme de minimum o ora pe zi.
O planta revolutionara: CIMBRUL
Cimbrul poate fi cultivat si in ghiveci, pe pervaz

* Adjuvant in hipertensiune arteriala - un grup de cercetatori din fosta Uniune Sovietica, sub indrumarea dr. Z.T. Kulieva, au demonstrat ca administrarea uleiului volatil de cimbru reduce semnificativ presiunea arteriala. De asemenea, acest ulei reduce susceptibilitatea aparatului cardiovascular la influenta daunatoare a stresului psihic. Ca atare, este recomandat consumul cimbrului in alimentatie drept condiment, iar suplimentar, se fac cure cu tinctura de cimbru, din care se administreaza cate o lingurita de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza vreme de 56 de zile si este recomandat in mod special hipertensivilor foarte sensibili la stres, hipertensivilor care au avut, sau au o dieta preponderent carnivora ori se confrunta cu tulburari digestive de genul aerofagiei, balonarii sau colitei.
* Viermi intestinali - se administreaza uleiul volatil de cimbru, cate cinci picaturi, puse intr-o lingura de ulei de masline sau de floarea-soarelui. Se iau doua astfel de doze pe zi, prima dimineata, pe stomacul gol, cu cel putin jumatate de ora inainte de a manca, iar cealalta seara, inainte de culcare. Tratamentul dureaza vreme de 28 de zile. Uleiul de cimbru inhiba dezvoltarea parazitilor intestinali, paralizeaza centrii nervosi ai viermilor, ajutand la eliminarea lor prin scaun.
* Infectia cu Giardia lamblia - o combinatie imbatabila in tratarea acestei boli este cea dintre cimbru si rostopasca (Chelidonium majus). Tincturile celor doua plante se amesteca in parti egale si se pun apoi intr-o sticla care se inchide ermetic. Se administreaza cate o lingurita din acest amestec, diluata intr-un sfert de pahar de apa, in care se adauga si doua picaturi de ulei de cimbru. Aceasta doza se ia de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei saptamani, iar daca mai este necesar, se poate relua dupa 14 zile de pauza. Conform unui studiu mexican facut in anul 2006, sub conducerea dr. F. Calzada, principiile active din cimbru, mai ales uleiul volatil, distrug Giardia lamblia si impiedica reproducerea sa. Un alt studiu, de data aceasta iranian, publicat in 2008, arata ca cimbrul este foarte eficient in infectia cu protozoarele Entamoeba histolytica, Trypanosoma brucei si Trypanosoma cruzi, care produc boli tropicale pe cat de periculoase, pe atat de raspandite in zonele calde. Uleiul volatil de cimbru are, conform studiului iranian mentionat, o actiune terapeutica comparabila cu cea a metronidazolului, care este medicamentul cel mai frecvent folosit in aceste afectiuni, dar fara a avea si efectele adverse ale produsului de sinteza.
* Candidoza bucala, digestiva, respiratorie, genitala - intr-o jumatate de cana de infuzie combinata de cimbru se pun doua picaturi de ulei volatil de cimbru si se consuma acest amestec la 2 ore dupa masa. Se iau 2-3 astfel de doze pe zi, in cure de 12-21 de zile, urmate de 14 zile de pauza, dupa care se poate relua. Cimbrul, si mai ales compusii sai aromatici, sunt printre cele mai puternice anticandidozice cunoscute, atat in medicina naturala, cat si in cea alopata. Nenumarate teste de laborator au pus in evidenta efectul puternic de distrugere al diverselor specii si tulpini de Candida sub actiunea cimbrului.

Tratamente externe cu cimbru

* Sinuzita - se fac aromatizari in incapere, cu ulei volatil de cimbru sau, mai bine, daca este suportata - se face inhalatie cu acelasi ulei volatil. Suplimentar se pun pe frunte comprese cu tinctura de cimbru. Se tin vreme de 20 de minute pe zi, pana la vindecare. Cimbrul actioneaza astfel direct la nivelul cailor respiratorii superioare, exercitandu-si actiunea antibiotica si decongestiva.
* Rani, ulcere pe piele, arsuri - pentru prevenirea infectarii acestor leziuni se fac spalaturi cu extract alcoolic sau cu infuzie combinata de cimbru. Aceste extracte au un efect antibiotic foarte puternic, avand de asemenea un usor efect cicatrizant.
O planta revolutionara: CIMBRUL
Folositi-l, dar cu masura


* Circulatie periferica deficitara - se fac bai fierbinti cu infuzie combinata de cimbru (5 litri la o cada cu apa). Facute saptamanal, activeaza puternic circulatia, actioneaza asupra metabolismului organismului, intensificand arderile, si intaresc sistemul imunitar.
* Micoza vaginala, candidoza vaginala, leucoree, infectii bacterine genitale - se fac spalaturi vaginale cu infuzie combinata de cimbru pana la vindecare. Cimbrul are un efect antifungic si antibacterian puternic si cu spectru larg, foarte rar in lumea plantelor medicinale. De asemenea, are efecte antiinflamatoare, fiind util in tratamentul salpingitelor (inflamatia trompelor uterine).
* Reumatism - se pun cataplasme fierbinti cu cimbru pe locul afectat. Acest tratament intensifica circulatia sanguina pe segmentul afectat, reduce rigiditatea articulara si sensibilitatea la frig, are efecte calmante si antialgice.
* Micoze localizate pe unghii (onicomicoze) - se pune o compresa cu tinctura de cimbru pe unghia bolnava, care se inveleste apoi in nailon, pentru a se evita evaporarea, si se tine vreme de 1-2 ore. Imediat ce se indeparteaza compresa, partea afectata de unghie se pileste si se lasa apoi sa se usuce la aer. Procedura se repeta zilnic, pana cand intreaga portiune de unghie afectata de micoza este indepartata prin pilire. Uneori, daca micoza este foarte extinsa, este posibil ca unghia tratata chiar sa cada si sa creasca o unghie noua, sanatoasa.
* Micoze localizate la degetele picioarelor (boala piciorului de atlet) - se pun intre degetele afectate tampoane imbibate in tinctura de cimbru, apoi se incalta piciorul cu o soseta care se tine toata noaptea, asa incat sa permita tincturii sa isi exercite efectul antiseptic pe o perioada mai lunga de timp. Cimbrul, folosit in special sub forma de ulei volatil si de tinctura, este un antimicotic de prima mana. Acest lucru a fost obiectivat printr-un studiu facut in anul 2008 de un colectiv de cercetatori sarbi de la institutul "Sinisa Stankovic" din Belgrad. Ei au testat cimbrul pe 17 specii de ciuperci parazite si au constatat ca uleiul sau volatil este mult mai puternic decat un produs de sinteza antifungic, bifonazolul, dar si decat uleiul volatil al altor plante cu actiune antifungica demonstrata (menta, chimen, fenicul).
* Gingivite, carii, placa bacteriana - cinci picaturi de ulei volatil de cimbru se dizolva intr-un litru de infuzie combinata obtinuta din aceeasi planta. Cu acest preparat (care la rece poate fi pastrat 3-5 zile fara sa se altereze) se fac de trei ori pe zi clatiri ale gurii, de preferinta dupa mesele principale. Fiecare clatire va dura vreme de cinci minute, timp in care preparatul din cimbru va fi agitat cu putere in gura, pentru a-si exercita actiunea asupra dintilor, asupra gingiilor si asupra intregii mucoase bucale. Studii facute in laboratoare din Elvetia si din Germania au aratat ca un constituent din uleiul volatil de cimbru, timolul, distruge mare parte din bacteriile cu potential daunator din cavitatea bucala, inlatura infectia la nivelul gingiilor, protejeaza dintii de formarea cariilor si incetineste evolutia cariilor deja existente.

Efectele psihologice ale cimbrului de cultura
O planta revolutionara: CIMBRUL
Uscat, da o aroma inconfundabila mancarurilor


In Grecia antica, cimbrul era un ingredient indispensabil in alimentatia tinerilor razboinici, carora - se spunea - le amplifica increderea in sine si curajul. De altfel, cei mai multi cercetatori spun ca denumirea stiintifica a cimbrului "Thymus" vine de la grecescul "thymos", care inseamna curaj. Medicii greci si apoi cei ai evului mediu foloseau cimbrul pentru pacientii slabiti fizic si psihic, pentru efectele sale tonice si revigorante. De altfel, cimbrul are o actiune demonstrata de imbunatatire a circulatiei cerebrale, iar studiile au aratat ca are o certa actiune de favorizare sau chiar de inducere a unor stari de atentie, vigilenta, concentrare mentala.
In medicina macrobiotica se recomanda consumul de cimbru pentru amplificarea capacitatii de control a emotiilor si pentru intarirea "imunitatii" la stresul psihic.

Precautii si contraindicatii

Supradozat, cimbrul si mai ales uleiul volatil extras din el dau reactii adverse extrem de puternice: convulsii, varsaturi, dureri abdominale puternice, delir.
Cimbrul se va administra cu prudenta, la inceput in doze reduse la un sfert, in cazurile de hipotensiune, colon iritabil, ulcer gastric si gastrita hiper-acida. Daca se constata o exacerbare sau o reactivare a simptomelor uneia dintre aceste afectiuni, tratamentul intern cu cimbru va fi oprit.
Ingerarea cimbrului este contraindicata pentru femeile insarcinate. De asemenea, femeile care alapteaza vor consuma maximum 1 gram de cimbru pe zi si vor evita administrarea interna a uleiului volatil de cimbru.
Extern, cimbrul poate da persoanelor cu sensibilitate alergica marita reactii alergice la nivel cutanat, iar aplicat multa vreme pe piele poate produce leziuni cu aspectul unei arsuri.

Efectele antibiotice ale cimbrului

Cimbrul nu doar ca intrece ca eficienta multe medicamente antiinfectioase, dar este o completare extraordinara la tratamentele clasice. Este o planta medicinala care ar putea modifica viziunea asupra a ceea ce inseamna tratament antiinfectios cu adevarat eficient. Mai multe studii facute in laboratoare sau spitale din Germania, Spania, Elvetia, Japonia, Anglia ori Romania au arata faptul ca cimbrul, in special uleiul volatil obtinut din el, are efecte antibiotice extrem de puternice si cu un spectru foarte larg. Conform studiilor, compusii uleiului volatil de cimbru ataca membrana celulara a bacteriilor, reducandu-i permeabilitatea, ceea ce duce la moartea microorganismelor respective. Mai mult, s-a demonstrat ca bacteriile nu pot dezvolta rezistenta la uleiul de cimbru, asa cum o fac in cazul antibioticelor de sinteza, deoarece acest ulei are componente atat de multe si de variate, incat face imposibila o adaptare a microorganismelor. In plus, studii foarte recente arata ca uleiul de cimbru potenteaza activitatea unor antibiotice, adica un antibiotic administrat in paralel cu uleiul de cimbru este mult mai eficient decat luat singur. In multe cazuri de infectii bacteriene, o corelare a tratamentului alopat cu cel natural, cu cimbru, va face sa fie evitate cazurile foarte periculoase de rezistenta a bacteriilor la tratament sau de recidiva a infectiei. Iata in continuare si o lista sumara a bacteriilor care sunt distruse de uleiul de cimbru: Staphylococcus aureus (produce infectii urinare, respiratorii), Clostridium botulinum (produce botulism), Eschericcia choli (produce infectii reno-urinare si digestive), Shigella sonnei (produce toxiinfectie alimentara, dizenterie), Bacillus subtilis (produce gastro-enterita), Salmonella enteridis (produce toxiinfectie alimentara), Campylobacter jejuni (produce infectii gastro-intestinale), Lysteria moncytogenes (produce infectii care afecteaza sistemul digestiv si cel nervos).
Contra tuturor infectiilor bacteriene mentionate se recomanda un tratament cu o durata de 7-12 zile, timp in care se iau cate 3-5 picaturi de ulei volatil de cimbru, de trei-patru ori pe zi, cu putina apa sau cu miere.

Uleiul de busuioc

Beneficiile terapeutice ale uleiului esential de busuioc includ capacitatea sa de a trata greata, raul de miscare, indigestia, constipatia, problemele respiratorii, diabetul, etc.

Uleiul de busuioc este, de asemenea, o sursa importanta de vitamina A, magneziu, potasiu, fier si calciu.

Frunzele si semintele sunt parti importante medicinale ale acestei plante, care a castigat proeminenta in retetele din intreaga lume. Uleiul de busuioc a fost popular in Europa, Asia Centrala, India, Asia de Sud-Est, si a fost utilizat pe scara larga în scopuri culinare în regiunea mediteraneana, formand înca ingredientul principa al multor retete italiene, cum ar fi pesto. De asemenea, este utilizat în paste si salate.

Busuiocul a fost utilizat pe scara larga si de catre culturile antice cum ar fi India, in scopuri medicinale (Ayurveda). Planta a fost folosita pentru diaree, tuse, constipatie, indigestie si boli de piele.


Beneficiile uleiului esential de busuioc includ urmatoarele:

Cosmetice: ulei esential de busuioc este folosit in principal pentru masajul pielii. Acesta tonifiaza si ofera stralucire pielii. Ca urmare, este folosit pe scara larga în multe suplimente de îngrijire a pielii, infectii ale  pielii si chiar acnee.

Digestia: uleiul esential de busuioc este de asemenea folosit ca tonic digestiv. Din moment ce acest ulei  are proprietati carminative, este utilizat pentru tratarea indigestiei, constipatiei, crampelor abdominale si balonarii. Uleiul calmeaza imediat neplacuta senzatie a  gazelor în stomac, intestine,colici si dureri intestinale.

Raceala: uleiul esential de busuioc calmeaza durerile tipice unei raceli si febra asociata. Datorita naturii sale antispastice, este folosit în caz de tuse convulsiva. În afara de folosirea lui pentru tuse, uleiul de busuioc mai este folosit în astmul bronsic, bronsita si infectii ale sinusurilor.

Infectii: datorita proprietatilor sale antibacteriene, ulei de busuioc este bun pentru tratarea unor varietati de infectii, cum ar fi taieturi, rani, infectii ale pielii, infectii ale vezicii urinare si chiar infectii virale.

Stres: uleiul esential de busuioc are un efect revigorant si, prin urmare, este utilizat pentru tratarea tensiunii nervoase, oboselii mintale, melancoliei, migrenei si depresiei. Avand în vedere aceasta proprietate calmanta, uleiul este utilizat pe scara larga în aromoterapie.

Circulatia sangelui: uleiul de busuioc îmbunatateste circulatia sangelui si, astfel, ajuta la cresterea metabolismului.

Ameliorarea durerii: uleiul de busuioc este analgezic si alina durerea. Prin urmare, este utilizat în artrita, rani, leziuni, arsuri, contuzii, cicatrici, leziuni sportive, entorse, dureri de cap, trateaza afectiunile oftalmologice, calmeaza roseata ochilor, etc.

Pentru varsaturi: uleiul esential de busuioc poate fi folosit pentru raul de miscare si multe alte cazuri care provoaca varsaturile.


Uleiul esential de busuioc este, de asemenea, un tratament bun pentru mancarimea muscaturilor si  intepaturilor de albine, insecte si chiar serpi.

Important! Uleiul esential de busuioc si busuiocul in orice alta forma ar trebui sa fie evitat de femeile insarcnate si cele care alapteaza. Pe de alta parte, unii oameni sugereaza ca acesta ar creste fluxul de lapte.

Uleiul esential de busuioc se poate amesteca  cu bergamota, salvie tamaioasa, cuisoare,  muscata, lime, isop, ienupar, eucalipt, neroli, maghiran, melisa rozmarin si levantica.

Cura cu masline, in lupta cu bolile cronice.

Măslinul era cunoscut ca plantă tămăduitoare şi pe vremea Mântuitorului.
In Ţara Sfântă, încă din prima perioadă de după Hristos, existau păduri compacte de măslin la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului sau în Grădina Ghetsimani, situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni. încă din vremea aceea frunzele şi fructele de măslin erau la mare preţ în vindecarea multora dintre boli, în Grecia Antică planta de măslin fiind la rang de regină a fertilităţii şi a deplinului echilibru fizic al organismului.

Măslinul este un arbust fructifer la origine, dar este dirijat în aşa fel încât să aibă aspectul unui copac cu trunchi masiv, mai ales o dată cu ajungerea la maturitate a acestuia. Măslinii neîngrijiţi cresc mult mai încet decât cei din culturi. Frunzele gri-argintii sunt foarte groase, ceea ce le dă motivaţia de a fi folosite în multe dintre tratamentele naturiste. Toţi măslinii îşi pierd frunzele la un interval de doi ani.

Adevărata comoară de leac din planta de măslin

Consumul măslinelor este cel mai bun leac în ceea ce priveşte vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, este indicat pentru tratarea multor boli cronice. Compoziţia chimică a fructului de măslin cuprinde o paletă extrem de variată: apă; vitaminele A, B, C, E, F; săruri minerale şi materii azotate, grase; ulei; substanţe extractive; sulf, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier, magneziu, protide, celuloză etc. Consumul de măsline asigură şi o bună digestie, fiind laxativ şi ajutând drenajul biliar, purgativ, emolient, antidot al otrăvilor şi bun colagog, stimulând buna funcţionare a ficatului. Scade valorile colesterolului şi ajută la înmuierea keratozelor, vindecând leziuni şi diferite răni. Uleiul, frunzele şi fructele de măslin sunt un adevărat medicament în afecţiuni precum: abcese, afecţiun1 hepatice, afecţiuni digestive, anemii, arsuri, colici, constipaţie, diabet zâna' rat, dischinezie biliară, dureri diverse, entorse, furuncule, hepatite, litiaze.

Leacuri aflate din vechi mănăstiri

Un leac al vremurilor de.demult ne învaţă că măslinele pisate cu sâmburi cu tot, amestecate cu seu de oaie şi mămăligă caldă, se puneau la gâtul copiilor bolnavi de gâlci. Amigdalita de astăzi poate folosi cu succes acelaşi remediu. Iii ceea ce priveşte frunza de măslin şi sâmburii arşi în foc şi apoi pisaţi şi amestecaţi cu rachiu, au fost şi vor rămâne întotdeauna cel mai de seamă leac împotriva durerilor de măsele. Pentru tratamentul tricofiţiei, există un leac cu rezultate fără tăgadă: se pune o măslină în spuză, după care se desface şi se scoate sâmburele, care se aplică pe leziune. Scrumul de sâmburi de măslin este cel mai eficient tratament împotriva diareei. Se mai poate face un extract din frunzele de măslin care reduce nivelul colesterolului din sânge şi poate scădea presiunea sângelui la pacienţii cu hipertensiune uşoară.

Tratamente cu ulei presat la rece

Cel mai eficient medicament pe bază de măsline este uleiul presat la rece, Pe care îl putem folosi sub diferite forme:
- câte o linguriţă dimineaţa la trezire, în dischinezia biliară şi în dureri abdominale, dar şi împotriva paraziţilor intestinali;
- se masează gingiile în paradontoză, de mai multe ori pe zi;
- câte o lingură, pentru combaterea constipaţiei;
- se face un amestec cu apă de var şi ulei, în proporţii egale, şi se aplică în cazurile de keratoză sau alte afecţiuni cutanate, precum psoriazis sau ihtioză;
- împreună cu frunze de ferigă opărite în ulei fiert (o parte apă şi o parte ulei de măsline), se aplică, sub formă de comprese, pe locurile dureroase;
- cataplasme cu măsline pisate se aplică pe gât sau pe piept în cazul răcelilor însoţite de tuse şi dureri de gât;
- calmează şi vindecă arsuri sau crăpături ale pielii.

Cura de detoxifiere.

Se va lua în gură o lingură de ulei şi se va mesteca bine timp de 20 de minute, fără să se înghită deloc, pentru că este foarte toxic. După acest timp se formează o masă tare ca o gumă, care trebuie aruncată, după care se va spăla bine gura, dacă se poate cu apă minerală. Tratamentul se va face în fiecare zi, pe un interval de 10 zile. Este foarte eficient, pentru că ajută la curăţirea glandelor salivare şi a întregului organism de toxine.

O crenguţă cu frunze de măslin ne scapă de anxietate.

Un măslin este o încântare pentru privitori, iar efectele folosirii fructelor şi frunzelor sunt pe măsură. De mii de ani, fructele măslinului au fost considerate un leac universal, fiind folosite proaspete, uscate sau conservate. Frunzele de culoare gri-argintiu sunt foarte groase şi se reînnoiesc din doi în doi ani, fiind folosite şi acestea în diferite tratamente naturiste. Uleiul, frunzele şi fructele sunt un adevărat medicament în afecţiuni dintre cele mai diferite. O crenguţă de măslin, ţinută în casă, lângă icoană, face cât zeci de terapii pentru persoanele aflate în stări de anxietate, în sensul că, prin simpla privire a acesteia timp de 10-15 minute, se instalează o stare de linişte, pe care nimeni nu şi-o poate explica.

Viroza respiratorie.

Viroza respiratorie se regaseste si sub denumirea de IACRS- infectie acuta a cailor aeriene superioare.
Viroza respiratorie - cauze, transmitere:

Majoritatea virusurilor determina imbolnavirea doar o singura data, dar din cauza numarului mare de virusuri, o persoana poate avea raceli de mai multe ori de-a lungul vietii, astfel un adult are in medie doua- trei raceli/an.

Varste extreme: copii si varstnici
- colectivitati: crese, gradinite, azile de batrani
- boli cronice debilitante: diabet zaharat necontrolat, denutritie, afectinu respiratorii preexistente
- deficiente imunologice congenitale: hipogamaglobulinemie
- afectiuni autoimune sau tratament imunosupresor
- contactul prelungit sau repetitiv cu personele racite
- fumatul tigaretelor
- odihna insuficienta sau tulburari de somn

Contact direct: cu mainile contaminate ale persoanei bolnave. Persoanele racite care tusesc sau stranuta in palma, retin pe mainile lor virusurile care pot supravietui pe piele cca doua ore si pot fi transmise mai departe unei alte persoane prin atingerea mainilor. Daca se spala pe maini nu se infecteaza, in schimb daca isi ating cu mainile ochii, nasul sau gura, indivizii nou contaminati se infecteaza si vor dezvolta raceala.

Contact indirect: cu obiecte contaminate de catre persoanele bolnave. Anumite virusuri de raceala pot supravietui cateva ore pe obiecte contaminate de persoanele bolnave cum ar fi pe suprafata telefonului, clantele de la usi etc. Prin atingerea acestor suprafete si apoi atingerea ochilor, nasului, gurii, se produce infectarea.

Pe calea aerului: prin inhalarea particulelor virale eliminate de persoanele bolnave.  Prin tuse sau stranut, persoanele pot imprastia in aer particule mici de secretii care contin virusuri si care pot fi proiectate la distanta de cca 2 m, ceea ce le permite sa contamineze indivizii din jur prin contactul cu ochii, nasul sau gura acestora si are loc declansarea infectiei. Majoritatea virusurilor de raceala nu se transmit prin saliva.

Simptome de viroza respiratorie

Perioada de incubatie (de la momentul contaminarii pana la aparitia infectiei) este de 24-72 ore. Simptomele apar ca urmare a raspunsului imun al organismului impotriva infectiei.

Simptomele variaza de la persoana la alta, dar cele mai frecvente sunt simptomele de rinita (inflamatia mucoasei nasului) cu nas infundat, stranut si secretii nazale care apar in primele zile. Tabloul clinic include uneori si dureri in gat (cu durata scurta), dureri de cap, conjunctivita -ochi rosii, fara febra in cazul adultilor (febra apare la copii).

Rareori apare si tuse in a patra sau a cincea zi cand simptomele nazale sunt aproape disparute. Secretiile nazale uneori devin purulente (de culoare galben-verzui) in absenta unei suprainfectii bacteriene si semnifica infectarea sinusurilor. Examenul clinic nu evidentiaza modificari in pofida disconfortului subiectiv al pacientului. Durata racelii este in medie de o saptamana, desi in 25% din cazuri se poate prelungi pana la 2 saptamani (ex. in caz de imunitate scazuta).

Investigatii radioimagistice si de laborator

Nu necesita investigatii suplimentare intrucat este o afectiune usoara care trece in cca o saptamana. Investigatiile sunt necesare in caz de aparitie a complicatiilor cum ar fi sinuzita (radiografie de sinusuri) sau pneumonie (radiografie pulmonara, examen bacteriologic la sputei).

Diagnosticul de viroza respiratorie

Diagnosticul pozitiv: se stabileste pe baza tabluolui clinic sugestiv cu fenomene de rinita acuta la o persoana venita in contact recent cu cineva “racit”.

Diagnosticul diferential:
-Gripa: febra inalta, dureri de cap, dureri de muschi
- Faringita: predomina si persita durerile in gat cu dificultate la inghitirea alimentelor
- Bronsita acuta: tabloul clinic este dominat de tuse persistenta
- Sinuzita bacteriana acuta: secretii nazale purulente, dureri de cap la nivel facial
- Rinita alergica: secretii nazale apoase la o persoana cu alergii cunoscute
- Infectia cu borderella pertussis: incepe ca o raceala, dar apare tuse foarte suparatoare in accese puternice, durata tusei fiind de cateva saptamani.

Conduita terapeutica (tratament)

Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul sa amelioreze simptomele, dar nu scurteaza sau vindeca raceala.

Nu se utilizeaza antibiotice, doarece nu actioneaza pe virusuri, iar reactiile secundare sunt mai mari dacat beneficiile. Antibioticele se folosesc doar atunci cand se constata suprainfectie bacteriana. Raceala trece si fara tratament, dar exista situatii cand simptomele au o durata mai mare de cca 2 saptamani si necesita tratare.

- Congestie nazala: medicamente cu rol decongestionant (care contin pseudoefedrina) si antihistaminice (ex difenhidramina), dar si inhalatoare nazale cu ipratropium bromid sau oximetazolina, ultima nu mai mult de 3 zile - risc de agravare a congestiei nazale.
- Dureri de cap si de gat: antiinflamatoare de tip acetaminophen, naproxen, ibuprofen
- Tuse: expectorante- guaiafenezina sau antitusive- dextrometorfan in functie de tipul tusei
- Alternative terapeutice: incalzirea si umidificarea aerului din locuinta.

Viroza respiratorie: Evolutie, Complicatii, Profilaxie

In majoritatea cazurilor, racelile sunt usoare si dureaza 3- 7 zile, desi unele persoane pot continua sa aiba simptome (tuse, stranut, nas infundat) pana la 2 saptamani. Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul respirator facilitand aparitiei unei noi infectii virale (cu un alt virus) sau infectii bacteriene rezultand complicatii de tipul:

- Sinuzita acuta: este cea mai frecventa complicatie si de obicei este cauzata de virusuri, mult mai rar de suprainfectie bacteriana, simptomele fiind comune: secretii nazale cu pierderea mirosului, dureri la nivelul fetei sau al dintilor, presiune in urechi

- Otita medie acuta: presupune inflamatia urechii medii (din spatele timpanului) datorita comunicarii faringelui cu urechea printr-un canal numit trompa lui Eustachio

- Infectii de tract respirator inferior (trahee, bronhii): bronsita acuta, pneumonie, exacerbari de astm bronsic, hiperreactivitate bronsica, tuse convulsiva (magareasca).

- Bronsita acuta: este generata cel mai frecvent de catre virusul sincitial respirator care afecteaza copii, varstnici si persoanele cu imunitate scazuta.
- Pneumonie: febra, tuse persistenta si modificari tipice pe radiografie

- Multe exacerbari de astm bronsic (cca 40%) sunt declansate de viroze de cai respiratorii superioare pe primul loc fiind rhinovirusul.

- Hiperreactivitatea bronsica: rhinovirusul induce modificari de reactivitate la nivelul cailor aeriene inferioare (ingustarea bronhiilor) cu tuse persitenta, fenomene care dispar dupa cca 4 saptamani. Persistenta acestor modificari mai mult de 4- 6 saptamani orienteaza diagnosticul catre un astm bronsic la debut.

- Tusea convulsiva: suprainfectie cu bacteria pertussis cu episoade paroxistice de tuse

Spalarea mainilor este un mod esential si extrem de eficient pentru a preveni raspandirea infectiei. Spalarea mainilor se face cu apa si sapun timp de 15-30 secunde, acordand o atentie deosebita unghiilor, spatiului dintre degete si la nivelul incheieturilor, cu clatirea ulterioara a mainilor si utilizarea unui prosop personal. Produsele pe baza de alcool sunt o alternativă buna pentru dezinfectarea mainilor.

Solutia trebuie intinsa pe toata suprafata mainilor, degetelor si incheieturilor pana se usuca. Solutiile dezinfectante destinate mainilor se pot folosi in mod repetat, fara a irita pielea sau a-si pierde eficacitatea. De asemenea, mainile trebuie spalate inainte de a gati si a servi alimente, dupa mersul la baie, dupa tuse, suflarea nasului sau stranut in palma.

Daca se vine in contact direct cu persoane bolnave, atunci trebuie evitata atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mainile contaminate cu secretii. In plus, este indicata utilizarea de servetele pentru a acoperi nasul si gura in caz de stranut sau tuse, cu aruncarea imediata a servetelelor si spalarea mainilor. Strunutul sau tusea pe maneca de la haine (la interiorul cotului ) reprezinta alte modalitati de a retine saliva si secretiile si de a nu contamina mâinile. Stranutul si tusea fara acoperirea gurii pot raspandi infectia persoanelor din apropiere.
Pacientul trebuie sa se adreseze medicului de familie sau medicilor specialisti de medicina interna, ORL, pneumologie, boli infectioase.

Vitamina B17 (amigdalina).

Scurt istoric



Amigdalina a fost izolată pentru prima dată de doi chimişti francezi în 1830. A fost folosită ca tratament împotriva cancerului încă din 1845, în Rusia.

În SUA a folosită ca tratament împotriva cancerului după 1920, însă a fost considerată prea toxică şi cercetările au fost oprite.

La jumătatea secolului a apărut un nou tip de vitamina B17 (laetrile), prezentat de producatori ca fiind un compus fără efecte adverse. Acesta este diferit de amigdalină sau de laetrile produs în Mexic, însă are structură similară cu acestea.

Cianura este substanţa considerată responsabilă de efectele anticancerigene ale amigdalinei. În prezenţa enzimei beta-glucozidază sau prin hidroliză, vitamina B17 se descompune în acid cianhidric, benzaldehida şi glucoză. Cianura poate fi produsă şi din prunasină, substanţă rezultată din descompunerea parţială a amigdalinei.

Începând cu 1970 laetrile (compusul patentat cu doua decenii în urmă) a început să devină un medicament anticancer popular şi până în 1978 peste 70000 de persoane au fost tratate cu el. Acesta a fost folosit singur sau împreună cu o terapie metabolică (un program ce conţine o dietă specială, suplimente vitaminice puternice şi enzime pancreatice). Nu există date despre rezultatele tratamentului decât în cazuri izolate.

În 1970 s-a încercat începera testelor pe oameni, însă propunerea a fost respinsă din cauza rezultatelor slabe din cadrul testelor pe animale (nu a fost eficient în tratarea cancerului şi a avut efecte toxice puternice).

Susţinătorii acestui medicament au reuşit să obţină legalizarea în peste 20 de state din SUA, însă din 1980 utilizarea acestuia a fost interzisă.

Laetrile mai este încă produs şi folosit în Mexic, însă după cum am zis şi mai sus nu este identic cu laetrile brevetat în SUA (un derivat semi-sintetic al amigdalinei) ci este obţinut prin zdrobirea sâmburilor de caise.

Laetrile poate fi administrat oral, intravenos sau intramuscular. Varianta injectabilă este mai sigură (mai puţin toxică) decât cea administrată oral pentru că bacteriile intestinale şi anumite plante produc / conţin enzime (beta-glucozidază) ce degradează amigdalina ingerată şi produc acid cianhidric.

Cum acţionează amigdalina – teoriile susţinatorilor
Susţinătorii utilizării amigdalinei în tratarea cancerului au conceput câteva teorii prin care explică  modul în care sunt distruse celulele maligne:

Prima teorie se bazează pe  faptul că celulele maligne au un conţinut mult mai mare de beta – glucoronidază decât celulele normale şi un conţinut mai scazut de tiosulfat-transferază.

Astfel se presupune ca amigdalina este modificată la nivelul ficatului şi interacţionează cu beta – glucoronidaza formând cianură. În celulele normale a doua enzimă interacţionează cu cianura şi formează un compus cu efecte adverse mai mici – tiocianat.  Datorită acestui mecanism celulele maligne ar fi mai sensibile la acţiunea amigdalinei decât celulele normale.

În realitate, în urma testelor efectuate, nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A doua teorie se bazează tot pe diferenţa dintre celulele canceroase şi cele sănătoase (în ceea ce priveşte conţinutul enzimatic). De aceasta dată este vorba de beta-glucozidaza (alta enzimă) care se gaseşte în cantitate mare în celulele canceroase şi în cantitate redusă în cele sănătoase. Mecanismul este similar celui prezentat mai sus.

Aceasta teorie nu este bazată pe datele existente pentru că după cum am menţionat şi mai sus nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A treia teorie are la bază presupunerea că tumorile sunt rezultatul unui dezechilibru metabolic produs de carenţe vitaminice. De aici şi denumirea de vitamina B17, amigdalina fiind considerată de catre susţinători o substanţă esenţială, o vitamină ce lipseşte din alimentaţia oamenilor.

Dovezile ştiinţifice disponibile indică faptul că vitaminele influenţează aparitia cancerului, însă nu există dovezi că amigdalina este o substantă necesară organismului şi că poate acţiona ca o vitamină.

Un alt motiv pentru care s-a încercat încadrarea amigdalinei ca vitamină este faptul că suplimentele alimentare nu trebuie sa treacă prin acelaşi proces de verificare ca medicamentele.

A patra teorie este distrugerea lizozomilor de către cianura rezultată prin degradarea vitaminei B17, ceea ce produce moartea celulelor canceroase. Aceasta a patra teorie este bazată pe primele două teorii, iar dacă acestea sunt false rezultă că amigdalina poate produce moartea celulelor indiferent de natura acestora (canceroase sau nu).

Studii – eficienţa amigdalinei (vitamina B17) în tratarea cancerului
Studiile pe animale au fost efectuate pe şobolani, câini, iepuri etc., însă acestea nu au putut furniza date solide în ceea ce priveşte capacitatea amigdalinei de a inhiba tumorile maligne.

În câteva studii a fost folosită simplă sau împreună cu beta-glucozidaza. În ceea ce priveşte efectele asupra celulelor canceroase cele două variante au avut rezultate similare, dar în ceea ce priveşte efectele asupra organismului, combinaţia dintre vitamina B17 şi beta-glucozidază a produs cele mai puternice efecte adverse.

Au existat şi câteva studii în care amigdalina a avut efecte pozitive, însă doar când a fost administrata împreună cu alte substanţe (ex.: vitamina A, enzime, anticorpi).  Pe durata acestor studii, vitamina B17 a fost administrată intramuscular, vitamina A – oral, iar enzimele au fost injectate în jurul tumorilor şi în acestea. Nu au fost observate efecte anticancerigene cand amigdalina a fost folosită singură.

Un alt studiu a arătat ca amigdalina poate creşte numărul globulelor albe ce adera la celulele canceroase (cancer de prostată).

Rezultate pozitive au fost constatate şi în cazul folosirii amigdalinei împreuna cu anticorpi modificaţi ce conţineau beta-glucozidază. Aceasta combinaţie a rezultat în distrugerea celulelor canceroase (cancer de vezica urinara) datorită creşterii cantităţii de cianură produsă local. Faţă de administrarea de amigdalină simplă, combinaţia amigdalină – anticorpi a fost de 36 de ori mai eficientă.

Când celulele canceroase din vezica urinară au fost combinate cu alte tipuri de celule canceroase, combinaţia de mai sus a distrus selectiv doar primul tip de celule. Totusi, înainte ca această metodă să fie folosită pentru tratarea cancerului de vezica urinară trebuie efectuate teste pe oameni (momentan au fost efectuate doar pe culturi celulare).

În cazul testelor pe oameni amigdalina a fost relativ eficientă în ceea ce priveşte diminuarea sau eliminarea durerilor asociate cancerului (doar cea administrată intravenos sau intramuscular).

Multe persoane ce au raportat regresia cancerului în urma unui tratament cu vitamina B17 au urmat şi chimioterapie şi intervenţii chirurgicale şi astfel nu a putut fi stabilită cauza principală a regresiei.

Într-un studiu ce a fost efectuat pe 175 de persoane bolnave de cancer, dar care se aflau într-o stare generală bună (nu cancer terminal) s-a evaluat capacitatea anticancerigenă a amigdalinei. Aceasta a fost administrată intravenos pentru 21 de zile, după care pacienţii au urmat o terapie metabolică (au fost administrate enzime pancreatice, vitamine, a fost restricţionat consumul de alcool, cafea, zahăr, produse lactate, oua şi carne) şi un tratament de menţinere (s-a administrat oral vitamina B17).

Din cei 175 de pacienţi doar un pacient (bolnav de cancer gastric) a arătat semne de îmbunătăţire (pentru 10 săptămâni). În cazul celorlalţi pacienţi cancerul a progresat, singurele efecte pozitive ale tratamentului fiind reducerea durerilor şi îmbunatăţirea stării generale.

Concentraţia de cianură din sânge nu a fost ridicată după administrarea intravenoasa de vitamina B17, însă a crescut foarte mult după administrarea orala.

Vitamina B17 – toxicitate
Toxicitatea amigdalinei şi a altor compuşi derivaţi este mult mai mare în cazul ingerării decât în cazul celorlalte metode de administrare (intravenos, intramuscular etc.)

Această situaţie este produsă de bacteriile intestinale şi de conţinutul de beta-glucozidază al plantelor ingerate.

Au existat două studii în acest sens:

În primul studiu s-au folosit animale cu un nivel minim de bacterii intestinale şi animale cu o floră intestinală normală. După administrarea de amigdalină, animalele cu o floră intestinală redusă nu au dezvoltat efecte secundare, însă cele cu o floră intestinală normală au prezentat semne ale otrăvirii cu cianură (letargie şi convulsii) şi au avut un nivel ridicat de cianură în sânge.

În al doilea studiu 50% din animale au fost tratate cu neomicina (antibiotic) în scopul distrugerii florei intestinale şi 50% nu. S-a constatat că după administrarea de amigdalină, cantitatea de tiocianat (rezultat în urma descompunerii vitaminei B17) din urina este de 40 de ori mai mare în cazul animalelor ce nu au fost tratate cu antibiotic, ceea ce indică faptul că în ceea ce priveşte degradarea şi absorbţia amigdalinei bacteriile intestinale au o contribuţie importantă.

Efectele secundare asociate consumului de amigdalină sau de produse ce o conţin (ex.: sâmburi de caise) sunt similare otrăvirii cu cianură.

Cianura este o neurotoxină ce produce greaţă, vomă, dureri de cap, ameţeală, cianoză, afecţiuni hepatice, hipotensiune, comă şi deces.

Efectele secundare ale vitaminei B17 pot fi accentuate de consumul de migdale crude, sâmburi de caise, sâmburi de piersici, sâmburi de prune, de consumul de legume ce conţin beta-glucozidaza (ţelină, piersici, morcovi etc.) şi de cantităţi mari de vitamina C.

Intoxicaţia cu cianură produsă de consumul de vitamina B17 se manifestă foarte repede şi un consum de doar 20-40 de sâmburi de caise poate provoca efecte adverse grave în doar 20 de minute. Această valoare este valabilă pentru adulți, pentru copii fiind mai mică.

Nu este recomandat consumul de sâmburi de caise, dar dacă totuși se consumă (din diferite motive) un maxim ar trebui să fie 4 sâmburi pe zi (adulți).

Concluzii
Toate dovezile indica faptul că amigdalina (vitamina B17) nu are efecte semnificative asupra tumorilor.

Raspunsul la întrebarea “vitamina B17 (amigdalina) – vitamină sau otravă?” este: mai mult otravă decât vitamină.

Descompunerea amigdalinei, la nivelul intestinelor sau ficatului, produce cianură.

Amigdalina nu este eficientă contra cancerului atunci când este administrată singură şi este foarte toxică atunci cand este administrată oral.

Când este administrată în combinaţie cu alte substanţe are potenţial anticancerigen, însă sunt necesare teste suplimentare şi tratamentul trebuie efectuat de specialişti.

“Vitamina B17″ nu este o vitamină (putem ajunge liniştiţi la 100 de ani şi fara ea) ci este o substanţă ce face parte din mecanismul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor.

În urma cercetărilor actuale vitamina B17 (amigdalina), datorită toxicităţii ridicate atunci când este degradată, a dovedit un real potenţial în ceea ce priveşte folosirea ei în tratarea cancerului. Acest potenţial poate fi exploatat doar în cazurile în care vitamina B17 poate fi direcţionată catre celulele canceroase (în combinaţie cu alte substanţe poate fi transportată la nivelul celulelor canceroase, unde se descompune şi produce moartea celulelor respecive).

Momentan acest lucru nu este posibil în totalitate, ceea ce conduce la efecte adverse grave şi de aceea administrarea pe cale orala de amigdalină (vitamina B17) sau de produse ce o conţin (laetrile, sâmburi de caise etc.) reprezintă un gest inutil şi foarte periculos. Situaţia este similară şi în cazul administrării intramusculare sau intravenoase (riscurile sunt ceva mai mici decât în cazul administrării orale).

Nu recomandăm folosirea de terapii alternative în cazul bolnavilor de cancer, însă în funcţie de situaţie şi de recomandarea medicului oncolog acestea pot fi folosite în paralel cu tratamentul convenţional.

Există multe metode nedovedite ce “tratează cancerul”. Evitaţi folosirea lor pentru ca acestea pot agrava boala.

Multe site-uri promovează amigdalina (vitamina B17) ca fiind un tratament revoluţionar împotriva cancerului – trebuie să vă gândiţi că vor doar sa profite de disperarea persoanelor afectate de aceasta boală gravă şi că nu îi interesează decat profitul.

Înainte să folosiţi tratamente alternative (valabil pentru orice afecţiune) cercetaţi mai bine şi vedeţi care este sursa informaţiilor şi dacă aceasta poate fi considerată credibilă, apoi întrebaţi un medic specialist.