vineri, 30 ianuarie 2015

Cura cu masline, in lupta cu bolile cronice.

Cura cu masline, in lupta cu bolile cronice

Măslinul era cunoscut ca plantă tămăduitoare şi pe vremea Mântuitorului.
In Ţara Sfântă, încă din prima perioadă de după Hristos, existau păduri compacte de măslin la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului sau în Grădina Ghetsimani, situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni. încă din vremea aceea frunzele şi fructele de măslin erau la mare preţ în vindecarea multora dintre boli, în Grecia Antică planta de măslin fiind la rang de regină a fertilităţii şi a deplinului echilibru fizic al organismului.

Măslinul este un arbust fructifer la origine, dar este dirijat în aşa fel încât să aibă aspectul unui copac cu trunchi masiv, mai ales o dată cu ajungerea la maturitate a acestuia. Măslinii neîngrijiţi cresc mult mai încet decât cei din culturi. Frunzele gri-argintii sunt foarte groase, ceea ce le dă motivaţia de a fi folosite în multe dintre tratamentele naturiste. Toţi măslinii îşi pierd frunzele la un interval de doi ani.

Adevărata comoară de leac din planta de măslin

Consumul măslinelor este cel mai bun leac în ceea ce priveşte vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, este indicat pentru tratarea multor boli cronice. Compoziţia chimică a fructului de măslin cuprinde o paletă extrem de variată: apă; vitaminele A, B, C, E, F; săruri minerale şi materii azotate, grase; ulei; substanţe extractive; sulf, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier, magneziu, protide, celuloză etc. Consumul de măsline asigură şi o bună digestie, fiind laxativ şi ajutând drenajul biliar, purgativ, emolient, antidot al otrăvilor şi bun colagog, stimulând buna funcţionare a ficatului. Scade valorile colesterolului şi ajută la înmuierea keratozelor, vindecând leziuni şi diferite răni. Uleiul, frunzele şi fructele de măslin sunt un adevărat medicament în afecţiuni precum: abcese, afecţiun1 hepatice, afecţiuni digestive, anemii, arsuri, colici, constipaţie, diabet zâna' rat, dischinezie biliară, dureri diverse, entorse, furuncule, hepatite, litiaze.

Leacuri aflate din vechi mănăstiri

Un leac al vremurilor de.demult ne învaţă că măslinele pisate cu sâmburi cu tot, amestecate cu seu de oaie şi mămăligă caldă, se puneau la gâtul copiilor bolnavi de gâlci. Amigdalita de astăzi poate folosi cu succes acelaşi remediu. Iii ceea ce priveşte frunza de măslin şi sâmburii arşi în foc şi apoi pisaţi şi amestecaţi cu rachiu, au fost şi vor rămâne întotdeauna cel mai de seamă leac împotriva durerilor de măsele. Pentru tratamentul tricofiţiei, există un leac cu rezultate fără tăgadă: se pune o măslină în spuză, după care se desface şi se scoate sâmburele, care se aplică pe leziune. Scrumul de sâmburi de măslin este cel mai eficient tratament împotriva diareei. Se mai poate face un extract din frunzele de măslin care reduce nivelul colesterolului din sânge şi poate scădea presiunea sângelui la pacienţii cu hipertensiune uşoară.

Tratamente cu ulei presat la rece

Cel mai eficient medicament pe bază de măsline este uleiul presat la rece, Pe care îl putem folosi sub diferite forme:
- câte o linguriţă dimineaţa la trezire, în dischinezia biliară şi în dureri abdominale, dar şi împotriva paraziţilor intestinali;
- se masează gingiile în paradontoză, de mai multe ori pe zi;
- câte o lingură, pentru combaterea constipaţiei;
- se face un amestec cu apă de var şi ulei, în proporţii egale, şi se aplică în cazurile de keratoză sau alte afecţiuni cutanate, precum psoriazis sau ihtioză;
- împreună cu frunze de ferigă opărite în ulei fiert (o parte apă şi o parte ulei de măsline), se aplică, sub formă de comprese, pe locurile dureroase;
- cataplasme cu măsline pisate se aplică pe gât sau pe piept în cazul răcelilor însoţite de tuse şi dureri de gât;
- calmează şi vindecă arsuri sau crăpături ale pielii.

Cura de detoxifiere.

Se va lua în gură o lingură de ulei şi se va mesteca bine timp de 20 de minute, fără să se înghită deloc, pentru că este foarte toxic. După acest timp se formează o masă tare ca o gumă, care trebuie aruncată, după care se va spăla bine gura, dacă se poate cu apă minerală. Tratamentul se va face în fiecare zi, pe un interval de 10 zile. Este foarte eficient, pentru că ajută la curăţirea glandelor salivare şi a întregului organism de toxine.

O crenguţă cu frunze de măslin ne scapă de anxietate.

Un măslin este o încântare pentru privitori, iar efectele folosirii fructelor şi frunzelor sunt pe măsură. De mii de ani, fructele măslinului au fost considerate un leac universal, fiind folosite proaspete, uscate sau conservate. Frunzele de culoare gri-argintiu sunt foarte groase şi se reînnoiesc din doi în doi ani, fiind folosite şi acestea în diferite tratamente naturiste. Uleiul, frunzele şi fructele sunt un adevărat medicament în afecţiuni dintre cele mai diferite. O crenguţă de măslin, ţinută în casă, lângă icoană, face cât zeci de terapii pentru persoanele aflate în stări de anxietate, în sensul că, prin simpla privire a acesteia timp de 10-15 minute, se instalează o stare de linişte, pe care nimeni nu şi-o poate explica.

Viroza respiratorie.

Viroza respiratorie se regaseste si sub denumirea de IACRS- infectie acuta a cailor aeriene superioare.
Viroza respiratorie - cauze, transmitere:

Majoritatea virusurilor determina imbolnavirea doar o singura data, dar din cauza numarului mare de virusuri, o persoana poate avea raceli de mai multe ori de-a lungul vietii, astfel un adult are in medie doua- trei raceli/an.

Varste extreme: copii si varstnici
- colectivitati: crese, gradinite, azile de batrani
- boli cronice debilitante: diabet zaharat necontrolat, denutritie, afectinu respiratorii preexistente
- deficiente imunologice congenitale: hipogamaglobulinemie
- afectiuni autoimune sau tratament imunosupresor
- contactul prelungit sau repetitiv cu personele racite
- fumatul tigaretelor
- odihna insuficienta sau tulburari de somn

Contact direct: cu mainile contaminate ale persoanei bolnave. Persoanele racite care tusesc sau stranuta in palma, retin pe mainile lor virusurile care pot supravietui pe piele cca doua ore si pot fi transmise mai departe unei alte persoane prin atingerea mainilor. Daca se spala pe maini nu se infecteaza, in schimb daca isi ating cu mainile ochii, nasul sau gura, indivizii nou contaminati se infecteaza si vor dezvolta raceala.

Contact indirect: cu obiecte contaminate de catre persoanele bolnave. Anumite virusuri de raceala pot supravietui cateva ore pe obiecte contaminate de persoanele bolnave cum ar fi pe suprafata telefonului, clantele de la usi etc. Prin atingerea acestor suprafete si apoi atingerea ochilor, nasului, gurii, se produce infectarea.

Pe calea aerului: prin inhalarea particulelor virale eliminate de persoanele bolnave.  Prin tuse sau stranut, persoanele pot imprastia in aer particule mici de secretii care contin virusuri si care pot fi proiectate la distanta de cca 2 m, ceea ce le permite sa contamineze indivizii din jur prin contactul cu ochii, nasul sau gura acestora si are loc declansarea infectiei. Majoritatea virusurilor de raceala nu se transmit prin saliva.

Simptome de viroza respiratorie

Perioada de incubatie (de la momentul contaminarii pana la aparitia infectiei) este de 24-72 ore. Simptomele apar ca urmare a raspunsului imun al organismului impotriva infectiei.

Simptomele variaza de la persoana la alta, dar cele mai frecvente sunt simptomele de rinita (inflamatia mucoasei nasului) cu nas infundat, stranut si secretii nazale care apar in primele zile. Tabloul clinic include uneori si dureri in gat (cu durata scurta), dureri de cap, conjunctivita -ochi rosii, fara febra in cazul adultilor (febra apare la copii).

Rareori apare si tuse in a patra sau a cincea zi cand simptomele nazale sunt aproape disparute. Secretiile nazale uneori devin purulente (de culoare galben-verzui) in absenta unei suprainfectii bacteriene si semnifica infectarea sinusurilor. Examenul clinic nu evidentiaza modificari in pofida disconfortului subiectiv al pacientului. Durata racelii este in medie de o saptamana, desi in 25% din cazuri se poate prelungi pana la 2 saptamani (ex. in caz de imunitate scazuta).

Investigatii radioimagistice si de laborator

Nu necesita investigatii suplimentare intrucat este o afectiune usoara care trece in cca o saptamana. Investigatiile sunt necesare in caz de aparitie a complicatiilor cum ar fi sinuzita (radiografie de sinusuri) sau pneumonie (radiografie pulmonara, examen bacteriologic la sputei).

Diagnosticul de viroza respiratorie

Diagnosticul pozitiv: se stabileste pe baza tabluolui clinic sugestiv cu fenomene de rinita acuta la o persoana venita in contact recent cu cineva “racit”.

Diagnosticul diferential:
-Gripa: febra inalta, dureri de cap, dureri de muschi
- Faringita: predomina si persita durerile in gat cu dificultate la inghitirea alimentelor
- Bronsita acuta: tabloul clinic este dominat de tuse persistenta
- Sinuzita bacteriana acuta: secretii nazale purulente, dureri de cap la nivel facial
- Rinita alergica: secretii nazale apoase la o persoana cu alergii cunoscute
- Infectia cu borderella pertussis: incepe ca o raceala, dar apare tuse foarte suparatoare in accese puternice, durata tusei fiind de cateva saptamani.

Conduita terapeutica (tratament)

Nu exista un tratament specific pentru virozele respiratorii. Tratamentul are rolul sa amelioreze simptomele, dar nu scurteaza sau vindeca raceala.

Nu se utilizeaza antibiotice, doarece nu actioneaza pe virusuri, iar reactiile secundare sunt mai mari dacat beneficiile. Antibioticele se folosesc doar atunci cand se constata suprainfectie bacteriana. Raceala trece si fara tratament, dar exista situatii cand simptomele au o durata mai mare de cca 2 saptamani si necesita tratare.

- Congestie nazala: medicamente cu rol decongestionant (care contin pseudoefedrina) si antihistaminice (ex difenhidramina), dar si inhalatoare nazale cu ipratropium bromid sau oximetazolina, ultima nu mai mult de 3 zile - risc de agravare a congestiei nazale.
- Dureri de cap si de gat: antiinflamatoare de tip acetaminophen, naproxen, ibuprofen
- Tuse: expectorante- guaiafenezina sau antitusive- dextrometorfan in functie de tipul tusei
- Alternative terapeutice: incalzirea si umidificarea aerului din locuinta.

Viroza respiratorie: Evolutie, Complicatii, Profilaxie

In majoritatea cazurilor, racelile sunt usoare si dureaza 3- 7 zile, desi unele persoane pot continua sa aiba simptome (tuse, stranut, nas infundat) pana la 2 saptamani. Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul respirator facilitand aparitiei unei noi infectii virale (cu un alt virus) sau infectii bacteriene rezultand complicatii de tipul:

- Sinuzita acuta: este cea mai frecventa complicatie si de obicei este cauzata de virusuri, mult mai rar de suprainfectie bacteriana, simptomele fiind comune: secretii nazale cu pierderea mirosului, dureri la nivelul fetei sau al dintilor, presiune in urechi

- Otita medie acuta: presupune inflamatia urechii medii (din spatele timpanului) datorita comunicarii faringelui cu urechea printr-un canal numit trompa lui Eustachio

- Infectii de tract respirator inferior (trahee, bronhii): bronsita acuta, pneumonie, exacerbari de astm bronsic, hiperreactivitate bronsica, tuse convulsiva (magareasca).

- Bronsita acuta: este generata cel mai frecvent de catre virusul sincitial respirator care afecteaza copii, varstnici si persoanele cu imunitate scazuta.
- Pneumonie: febra, tuse persistenta si modificari tipice pe radiografie

- Multe exacerbari de astm bronsic (cca 40%) sunt declansate de viroze de cai respiratorii superioare pe primul loc fiind rhinovirusul.

- Hiperreactivitatea bronsica: rhinovirusul induce modificari de reactivitate la nivelul cailor aeriene inferioare (ingustarea bronhiilor) cu tuse persitenta, fenomene care dispar dupa cca 4 saptamani. Persistenta acestor modificari mai mult de 4- 6 saptamani orienteaza diagnosticul catre un astm bronsic la debut.

- Tusea convulsiva: suprainfectie cu bacteria pertussis cu episoade paroxistice de tuse

Spalarea mainilor este un mod esential si extrem de eficient pentru a preveni raspandirea infectiei. Spalarea mainilor se face cu apa si sapun timp de 15-30 secunde, acordand o atentie deosebita unghiilor, spatiului dintre degete si la nivelul incheieturilor, cu clatirea ulterioara a mainilor si utilizarea unui prosop personal. Produsele pe baza de alcool sunt o alternativă buna pentru dezinfectarea mainilor.

Solutia trebuie intinsa pe toata suprafata mainilor, degetelor si incheieturilor pana se usuca. Solutiile dezinfectante destinate mainilor se pot folosi in mod repetat, fara a irita pielea sau a-si pierde eficacitatea. De asemenea, mainile trebuie spalate inainte de a gati si a servi alimente, dupa mersul la baie, dupa tuse, suflarea nasului sau stranut in palma.

Daca se vine in contact direct cu persoane bolnave, atunci trebuie evitata atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mainile contaminate cu secretii. In plus, este indicata utilizarea de servetele pentru a acoperi nasul si gura in caz de stranut sau tuse, cu aruncarea imediata a servetelelor si spalarea mainilor. Strunutul sau tusea pe maneca de la haine (la interiorul cotului ) reprezinta alte modalitati de a retine saliva si secretiile si de a nu contamina mâinile. Stranutul si tusea fara acoperirea gurii pot raspandi infectia persoanelor din apropiere.
Pacientul trebuie sa se adreseze medicului de familie sau medicilor specialisti de medicina interna, ORL, pneumologie, boli infectioase.

Vitamina B17 (amigdalina).

Scurt istoric



Amigdalina a fost izolată pentru prima dată de doi chimişti francezi în 1830. A fost folosită ca tratament împotriva cancerului încă din 1845, în Rusia.

În SUA a folosită ca tratament împotriva cancerului după 1920, însă a fost considerată prea toxică şi cercetările au fost oprite.

La jumătatea secolului a apărut un nou tip de vitamina B17 (laetrile), prezentat de producatori ca fiind un compus fără efecte adverse. Acesta este diferit de amigdalină sau de laetrile produs în Mexic, însă are structură similară cu acestea.

Cianura este substanţa considerată responsabilă de efectele anticancerigene ale amigdalinei. În prezenţa enzimei beta-glucozidază sau prin hidroliză, vitamina B17 se descompune în acid cianhidric, benzaldehida şi glucoză. Cianura poate fi produsă şi din prunasină, substanţă rezultată din descompunerea parţială a amigdalinei.

Începând cu 1970 laetrile (compusul patentat cu doua decenii în urmă) a început să devină un medicament anticancer popular şi până în 1978 peste 70000 de persoane au fost tratate cu el. Acesta a fost folosit singur sau împreună cu o terapie metabolică (un program ce conţine o dietă specială, suplimente vitaminice puternice şi enzime pancreatice). Nu există date despre rezultatele tratamentului decât în cazuri izolate.

În 1970 s-a încercat începera testelor pe oameni, însă propunerea a fost respinsă din cauza rezultatelor slabe din cadrul testelor pe animale (nu a fost eficient în tratarea cancerului şi a avut efecte toxice puternice).

Susţinătorii acestui medicament au reuşit să obţină legalizarea în peste 20 de state din SUA, însă din 1980 utilizarea acestuia a fost interzisă.

Laetrile mai este încă produs şi folosit în Mexic, însă după cum am zis şi mai sus nu este identic cu laetrile brevetat în SUA (un derivat semi-sintetic al amigdalinei) ci este obţinut prin zdrobirea sâmburilor de caise.

Laetrile poate fi administrat oral, intravenos sau intramuscular. Varianta injectabilă este mai sigură (mai puţin toxică) decât cea administrată oral pentru că bacteriile intestinale şi anumite plante produc / conţin enzime (beta-glucozidază) ce degradează amigdalina ingerată şi produc acid cianhidric.

Cum acţionează amigdalina – teoriile susţinatorilor
Susţinătorii utilizării amigdalinei în tratarea cancerului au conceput câteva teorii prin care explică  modul în care sunt distruse celulele maligne:

Prima teorie se bazează pe  faptul că celulele maligne au un conţinut mult mai mare de beta – glucoronidază decât celulele normale şi un conţinut mai scazut de tiosulfat-transferază.

Astfel se presupune ca amigdalina este modificată la nivelul ficatului şi interacţionează cu beta – glucoronidaza formând cianură. În celulele normale a doua enzimă interacţionează cu cianura şi formează un compus cu efecte adverse mai mici – tiocianat.  Datorită acestui mecanism celulele maligne ar fi mai sensibile la acţiunea amigdalinei decât celulele normale.

În realitate, în urma testelor efectuate, nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A doua teorie se bazează tot pe diferenţa dintre celulele canceroase şi cele sănătoase (în ceea ce priveşte conţinutul enzimatic). De aceasta dată este vorba de beta-glucozidaza (alta enzimă) care se gaseşte în cantitate mare în celulele canceroase şi în cantitate redusă în cele sănătoase. Mecanismul este similar celui prezentat mai sus.

Aceasta teorie nu este bazată pe datele existente pentru că după cum am menţionat şi mai sus nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A treia teorie are la bază presupunerea că tumorile sunt rezultatul unui dezechilibru metabolic produs de carenţe vitaminice. De aici şi denumirea de vitamina B17, amigdalina fiind considerată de catre susţinători o substanţă esenţială, o vitamină ce lipseşte din alimentaţia oamenilor.

Dovezile ştiinţifice disponibile indică faptul că vitaminele influenţează aparitia cancerului, însă nu există dovezi că amigdalina este o substantă necesară organismului şi că poate acţiona ca o vitamină.

Un alt motiv pentru care s-a încercat încadrarea amigdalinei ca vitamină este faptul că suplimentele alimentare nu trebuie sa treacă prin acelaşi proces de verificare ca medicamentele.

A patra teorie este distrugerea lizozomilor de către cianura rezultată prin degradarea vitaminei B17, ceea ce produce moartea celulelor canceroase. Aceasta a patra teorie este bazată pe primele două teorii, iar dacă acestea sunt false rezultă că amigdalina poate produce moartea celulelor indiferent de natura acestora (canceroase sau nu).

Studii – eficienţa amigdalinei (vitamina B17) în tratarea cancerului
Studiile pe animale au fost efectuate pe şobolani, câini, iepuri etc., însă acestea nu au putut furniza date solide în ceea ce priveşte capacitatea amigdalinei de a inhiba tumorile maligne.

În câteva studii a fost folosită simplă sau împreună cu beta-glucozidaza. În ceea ce priveşte efectele asupra celulelor canceroase cele două variante au avut rezultate similare, dar în ceea ce priveşte efectele asupra organismului, combinaţia dintre vitamina B17 şi beta-glucozidază a produs cele mai puternice efecte adverse.

Au existat şi câteva studii în care amigdalina a avut efecte pozitive, însă doar când a fost administrata împreună cu alte substanţe (ex.: vitamina A, enzime, anticorpi).  Pe durata acestor studii, vitamina B17 a fost administrată intramuscular, vitamina A – oral, iar enzimele au fost injectate în jurul tumorilor şi în acestea. Nu au fost observate efecte anticancerigene cand amigdalina a fost folosită singură.

Un alt studiu a arătat ca amigdalina poate creşte numărul globulelor albe ce adera la celulele canceroase (cancer de prostată).

Rezultate pozitive au fost constatate şi în cazul folosirii amigdalinei împreuna cu anticorpi modificaţi ce conţineau beta-glucozidază. Aceasta combinaţie a rezultat în distrugerea celulelor canceroase (cancer de vezica urinara) datorită creşterii cantităţii de cianură produsă local. Faţă de administrarea de amigdalină simplă, combinaţia amigdalină – anticorpi a fost de 36 de ori mai eficientă.

Când celulele canceroase din vezica urinară au fost combinate cu alte tipuri de celule canceroase, combinaţia de mai sus a distrus selectiv doar primul tip de celule. Totusi, înainte ca această metodă să fie folosită pentru tratarea cancerului de vezica urinară trebuie efectuate teste pe oameni (momentan au fost efectuate doar pe culturi celulare).

În cazul testelor pe oameni amigdalina a fost relativ eficientă în ceea ce priveşte diminuarea sau eliminarea durerilor asociate cancerului (doar cea administrată intravenos sau intramuscular).

Multe persoane ce au raportat regresia cancerului în urma unui tratament cu vitamina B17 au urmat şi chimioterapie şi intervenţii chirurgicale şi astfel nu a putut fi stabilită cauza principală a regresiei.

Într-un studiu ce a fost efectuat pe 175 de persoane bolnave de cancer, dar care se aflau într-o stare generală bună (nu cancer terminal) s-a evaluat capacitatea anticancerigenă a amigdalinei. Aceasta a fost administrată intravenos pentru 21 de zile, după care pacienţii au urmat o terapie metabolică (au fost administrate enzime pancreatice, vitamine, a fost restricţionat consumul de alcool, cafea, zahăr, produse lactate, oua şi carne) şi un tratament de menţinere (s-a administrat oral vitamina B17).

Din cei 175 de pacienţi doar un pacient (bolnav de cancer gastric) a arătat semne de îmbunătăţire (pentru 10 săptămâni). În cazul celorlalţi pacienţi cancerul a progresat, singurele efecte pozitive ale tratamentului fiind reducerea durerilor şi îmbunatăţirea stării generale.

Concentraţia de cianură din sânge nu a fost ridicată după administrarea intravenoasa de vitamina B17, însă a crescut foarte mult după administrarea orala.

Vitamina B17 – toxicitate
Toxicitatea amigdalinei şi a altor compuşi derivaţi este mult mai mare în cazul ingerării decât în cazul celorlalte metode de administrare (intravenos, intramuscular etc.)

Această situaţie este produsă de bacteriile intestinale şi de conţinutul de beta-glucozidază al plantelor ingerate.

Au existat două studii în acest sens:

În primul studiu s-au folosit animale cu un nivel minim de bacterii intestinale şi animale cu o floră intestinală normală. După administrarea de amigdalină, animalele cu o floră intestinală redusă nu au dezvoltat efecte secundare, însă cele cu o floră intestinală normală au prezentat semne ale otrăvirii cu cianură (letargie şi convulsii) şi au avut un nivel ridicat de cianură în sânge.

În al doilea studiu 50% din animale au fost tratate cu neomicina (antibiotic) în scopul distrugerii florei intestinale şi 50% nu. S-a constatat că după administrarea de amigdalină, cantitatea de tiocianat (rezultat în urma descompunerii vitaminei B17) din urina este de 40 de ori mai mare în cazul animalelor ce nu au fost tratate cu antibiotic, ceea ce indică faptul că în ceea ce priveşte degradarea şi absorbţia amigdalinei bacteriile intestinale au o contribuţie importantă.

Efectele secundare asociate consumului de amigdalină sau de produse ce o conţin (ex.: sâmburi de caise) sunt similare otrăvirii cu cianură.

Cianura este o neurotoxină ce produce greaţă, vomă, dureri de cap, ameţeală, cianoză, afecţiuni hepatice, hipotensiune, comă şi deces.

Efectele secundare ale vitaminei B17 pot fi accentuate de consumul de migdale crude, sâmburi de caise, sâmburi de piersici, sâmburi de prune, de consumul de legume ce conţin beta-glucozidaza (ţelină, piersici, morcovi etc.) şi de cantităţi mari de vitamina C.

Intoxicaţia cu cianură produsă de consumul de vitamina B17 se manifestă foarte repede şi un consum de doar 20-40 de sâmburi de caise poate provoca efecte adverse grave în doar 20 de minute. Această valoare este valabilă pentru adulți, pentru copii fiind mai mică.

Nu este recomandat consumul de sâmburi de caise, dar dacă totuși se consumă (din diferite motive) un maxim ar trebui să fie 4 sâmburi pe zi (adulți).

Concluzii
Toate dovezile indica faptul că amigdalina (vitamina B17) nu are efecte semnificative asupra tumorilor.

Raspunsul la întrebarea “vitamina B17 (amigdalina) – vitamină sau otravă?” este: mai mult otravă decât vitamină.

Descompunerea amigdalinei, la nivelul intestinelor sau ficatului, produce cianură.

Amigdalina nu este eficientă contra cancerului atunci când este administrată singură şi este foarte toxică atunci cand este administrată oral.

Când este administrată în combinaţie cu alte substanţe are potenţial anticancerigen, însă sunt necesare teste suplimentare şi tratamentul trebuie efectuat de specialişti.

“Vitamina B17″ nu este o vitamină (putem ajunge liniştiţi la 100 de ani şi fara ea) ci este o substanţă ce face parte din mecanismul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor.

În urma cercetărilor actuale vitamina B17 (amigdalina), datorită toxicităţii ridicate atunci când este degradată, a dovedit un real potenţial în ceea ce priveşte folosirea ei în tratarea cancerului. Acest potenţial poate fi exploatat doar în cazurile în care vitamina B17 poate fi direcţionată catre celulele canceroase (în combinaţie cu alte substanţe poate fi transportată la nivelul celulelor canceroase, unde se descompune şi produce moartea celulelor respecive).

Momentan acest lucru nu este posibil în totalitate, ceea ce conduce la efecte adverse grave şi de aceea administrarea pe cale orala de amigdalină (vitamina B17) sau de produse ce o conţin (laetrile, sâmburi de caise etc.) reprezintă un gest inutil şi foarte periculos. Situaţia este similară şi în cazul administrării intramusculare sau intravenoase (riscurile sunt ceva mai mici decât în cazul administrării orale).

Nu recomandăm folosirea de terapii alternative în cazul bolnavilor de cancer, însă în funcţie de situaţie şi de recomandarea medicului oncolog acestea pot fi folosite în paralel cu tratamentul convenţional.

Există multe metode nedovedite ce “tratează cancerul”. Evitaţi folosirea lor pentru ca acestea pot agrava boala.

Multe site-uri promovează amigdalina (vitamina B17) ca fiind un tratament revoluţionar împotriva cancerului – trebuie să vă gândiţi că vor doar sa profite de disperarea persoanelor afectate de aceasta boală gravă şi că nu îi interesează decat profitul.

Înainte să folosiţi tratamente alternative (valabil pentru orice afecţiune) cercetaţi mai bine şi vedeţi care este sursa informaţiilor şi dacă aceasta poate fi considerată credibilă, apoi întrebaţi un medic specialist.

joi, 29 ianuarie 2015

Urechi infundate.

Cauzele urechilor infundate:


Cele mai cunoscute cauze sunt: ceara, nasul infundat, raceala, infectiile sinusale, acumularea de apa in urechi, schimbarea presiuniii atmosferice cand calatoresti cu avionul, blocarea tuburilor eustaciene.
Simptomele urechilor infundate:

Se observa urmatoarele simptome cand urechile iti sunt infundate: probleme cu auzul , dureri severe de urechi, un sunet de clingait in urechi, mancarime la nivelul urechii, ameteala si pierderea balansului, sangerare de la urechile infectate.

Remedii simple pentru tratarea urechilor infundate:

Pentru desfundarea urechiilor poti folosi urmatoarele remedii:
1. Manevra Valsalva. Respira adanc si strange de nas. Acum incearca sa expiri ca si cand ai incerca sa elimini aerul.
Asa se vor desfunda urechile. Aceasta este cea mai usoara si eficienta metoda de desfundare a urechilor mai ales pentru piloti si pasagerii de avioane.
Atentie: Nu sufla prea tare deoarece pot aparea probleme la timpane.
2. Spray-ul nazal. Daca motivul principal pentru infundarea urechilor este blocarea sinusurilor poti opta pentru spray-ul nazal. Acesta va curata sinusurile si va desfunda urechile.
3. Bomboanele si guma de mestecat. Uneori o bomboana poate ajuta la desfundarea urechilor. Serveste o bomboana tare sau o guma de mestecat. Pana si inghititul va ajuta la desfundarea urechilor.
4. Alcolul si otetul. Se ia o parte otet si alta parte alcool si se amesteca bine. Apoi se pune cate o picatura in zona afectata cu ajutorul unei pipete. Acum aplica o bucata de bumbac peste,dar nu ridica din cap. Lasa solutia sa isi faca efectul. Vei simti imediat o usurare si urechile iti vor fi desfundate.
5. Uleiul de masline. Pune cateva picaturi de ulei de masline caldut peste urechea afectata si lasa-l sa-si faca efectul timp de 5 minute. Acu tine capul pe o parte si sterge uleiul sau ceara cu bumbac. Poti folosi si ulei de bebelusi sau ulei mineral in locul celui de masline.
6. Material cald. Ia o bucata de material ,calca-l bine cu fierul de calcat si pune-l la soare sa se incalzeasca. Acum pune materialul incalzit sub urechea afectata. Acesta este un remediu foarte bun pentru tratarea urechilor infundate. Mai poti sa incalzesti niste apa si sa imbaiezi o bucata de material,apoi stoarce excesul de apa din material si pune-l sub ureche pentru 5 minute. Apoi freaca puternic urechea infectata cu mana. Apoi pune mana peste ureche si apasa ca si cand ai incerca sa desfunzi o teava . Vei simtii ca urechea iti este desfundata.
7. Ulei din arbore de ceai. Fierbe un pahar de apa. Adauga cateva picaturi de ulei. Cand apa incepe sa fiarba pune urechea in aburi . Vei simti imediat o usurare. Repeta acest proces daca este necesar. Este un tratament foarte eficient pentru tratarea urechilor infundate.
8. Ulei de usturoi. Usturoiul este un remediu natural pentru urechile infundate. Ia doi catei de usturoi si piseaza-i cu un cutit sau o lingura. Acum ia o tigaie si adauga doua linguri de ulei de masline si usturoiul pisat. Incalzeste totul pentru cateva secunde. Acum opreste flacara si lasa sa ajunga la o temperatura calduta. Stai intins si pune uleiul de usturoi peste urechea infundata. Lasa sa isi faca efectul timp de 45 de secunde pana la un minut si apoi te poti sterge. Te vei simti mult mai bine.
9. Solutie de inmuiere a cerii. Se folosesc cateva picaturi de glicerina si ulei de bebelusi si se amesteca in apa calda. Se amesteca o cantitate egala de peroxid de hidrogen in aceeasi solutie. Intinde-te si toarna o cantitate mica de solutie de inmuiere a cerii in zona afectata. Imediat ce torni solutia in urechea infundata,vei auzi niste sunete similar bulbucilor. Cand nu mai auzi suntele inseamna ca lichidul trebuie drenat. Poti repeta de 3 ori pe zi cel mult,deoarece peroxidul de hidrogen iti poate afecta timpanele.
Atentie: Nu incerca aceasta metoda daca ai o infectie la nivelul urechii.
10. Cascatul. Si cascatul poate ajuta la desfundarea urechilor.
11. Ulei dulce. Pune cateva picaturi de ulei dulce in ureche si stai intins pentru cateva minute. Trebuie sa te asiguri ca urechea infundata se afla orientata spre tavan.Dreneaza uleiul dupa 5 minute.
12. Otet din cidru de mere si spirt. Se ia otetul de mar si spirtul. Se amesteca in proportii egale. Solutia va distruge orice fel de bacterie prezenta in ureche.
Nu folosi aceste remediu traditional daca ai rani pe suprafata urechii.

Cum sa prevenim urechile infundate?

Metodele pentru prevenirea infundarii urechilor sunt urmatoarele:
Curata urechile in mod regulat,totdeauna sa folosesti apa calda pentru desfundarea urechii.Evita inotul si scufundarea daca ai o infectie respiratorie sau raceala.Dupa ce faci dus usuca urechile cu un material moale sau un prosop.


Nas infundat.

   În general, nasul înfundat sau congestia nazală reprezintă circulaţia greoaie a aerului la nivelul foselor nazale. În unele cazuri, obstrucţia poate fi totală, în altele doar parţială.

   Nasul înfundat poate afecta şi urechile şi să apară senzaţia de urechi înfundate. Acest fapt poate duce la tulburări de auz.

   Deoarece simţul mirosului influenţează gustul alimentelor, congestia nazală poate determina modificări ale gustului. Nasul înfundat poate interfera cu procesele de învăţare şi dezvoltarea vorbirii la copii, şi cu somnul la persoanele de orice vârstă.

   Congestia nazală este o problema frecventă şi poate apărea la toate vârstele. Pentru cele mai multe persoane afectate, aceasta reprezintă doar un uşor disconfort. Totuşi, poate determina un disconfort semnificativ şi poate duce la tulburări serioase la anumite categorii, de exemplu nou-născuţi şi copii.

   Congestia nazală poate fi dată de  infecţii, rinita alergică (alergii), rinita vasomotorie (cauză nonalergică), obstrucţia dată de un corp străin sau modificări structurale ale căilor nazale. Uneori nasul înfundat poate apărea ca urmare a anafilaxiei, reacţie alergică gravă ce poate pune viaţa în pericol.

   Simptomele respiratorii ce pot însoţi congestia nazală:
• Modificarea sau pierderea mirosului;
• Tuse;
• Dificultăţi la respiraţia pe nas;
• Prurit (mâncărime) nazal;
• Scurgere nazală posterioară;
• Rinoree (curgerea nasului);
• Sforăit.

Alte simptome:
• Anxietatea;
• Modificarea gustului şi pierderea apetitului;
• Dificultăţi de auz;
• Durere, presiune sau congestie auriculară;
• Dureri faciale sau cefalee, care se pot agrava la aplecarea în faţă sau în poziţie culcată;
• Simptome asemănătoare gripei (fatigabilitate, febră, dureri în gât, tuse, cefalee, dureri generalizate);
• Lăcrimare şi mâncărime la nivelul ochilor;
• Umflarea ochilor şi a pleoapelor;
• Tulburări de somn;

Simptome ale alergiilor care pot însoţi nasul înfundat:
• Prurit tegumentar;
• Prurit nazal sau ocular, lăcrimare sau rinoree;
• Anxietate uşoară;
• Urticarie uşoară sau tumefierea (umflarea) unei zone mici de piele;
• Erupţie;
• Rinoree (scurgere nazală);
• Dureri sau senzaţie de presiune la nivelul feţei sau al sinusurilor;
• Strănut.

Cauze posibile

Cauze alergice:
• Febra fânului (rinita alergică);
• Alergiile casnice, precum alergiile la praful de casă sau mucegai;
• Alergiile la diferiţi factori din mediu;
• Alergiile sezoniere;

Cauze infecţioase:
• Sinuzita acută sau cronică (inflamaţia sau infecţia sinusurilor);
• Răceala;
• Gripa;
• Faringita (durerea în gât);
• Infecţiile căilor respiratorii superioare.

Cauze structurale de congestie nazală:
• Deformări ale nasului sau septului nazal;
• Vegetaţiile adenoide (polipii);
• Corpii străini;
• Leziunile;
• Tumorile nazale;

Cauze vasomotorii:
   Termenul vasomotor se referă la nervii care controlează vasele de sânge de la nivelul nasului. Când aceşti nervi sunt stimulaţi, ei determină dilatarea vaselor rezultând congestia nazală. O mare varietate de stimuli pot determina această reacţie la persoane care nu sunt răcite şi nu au alergii. Aceşti stimuli includ:
• Alcoolul;
• Anumite medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale;
• Aerul rece sau uscat;
• Hipotiroidismul (scăderea activităţii glandei tiroide);
• Iritanţii precum parfumurile sau fumul;
• Abuzul de spray-uri decongestionante nazale;
• Sarcina;
• Stresul psihis sau emoţional;
• Mâncărurile condimentate.

   În unele cazuri, congestia nazală poate fi un simptom al anafilaxiei, care este o afecţiune gravă ce poate pune în pericol viaţa şi trebuie evaluată în cadrul serviciilor medicale de urgenţă.


Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

• Modificări ale stării de conştienţă sau alertă precum leşinul sau lipsa de reacţie;
• Confuzie sau dezorientare;
• Tuse puternică care duce la eliminarea de spută galbenă, verde sau maronie;
• Dificultăţi respiratorii, scurtarea respiraţiei, respiraţie zgomotoasă sau wheezing (respiraţie şuierătoare);
• Urticarie sau tumefiere care se extinde pe o zonă mare de piele sau care apare în regiunea feţei sau a gâtului;
• Incapacitate de deglutiţie sau senzaţie de îngustare la nivelul gâtului;
• Edem al feţei, ochilor, buzelor, limbii sau faringelui (gâtului).

Răceală sau gripă? Cu ce te confrunţi?

Răceală sau gripă? Cu ce te confrunţi?


Puţini sunt norocoşii care nu răcesc sau nu se confruntă cu stări febrile, cu amigdale inflamate şi nas înfundat, mai ales în sezonul rece. Toţi ceilalţi ghinionişti întâmpină, în plus, şi misterul: răceală sau gripă? Va trece de la sine, doar cu o supă de pui şi alte câteva remedii naturiste sau trebuie să te lupţi cu medicamente serioase pentru că, altfel, nu îţi va trece niciodată şi, mai mult, eşti supus deteriorării stării tale generale de sănătate?
Ca o primă premisă, trebuie să ştii că este foarte important să faci diferenţa între gripă şi răceală măcar pentru simplul motiv că o formă mai severă de gripă are puterea să nască complicaţii grave, cum ar fi pneumonia sau chiar moartea.

Gripa trebuie tratată în primele 48 de ore de la confirmarea simptomelor! Iar medicamentele antivirale sunt cele mai bune pentru a reduce timpul în care eşti bolnav.

Semnele de recunoaştere: gripă vs răceală


1. Gripă – starea de oboseală poate dura mai multe săptămâni


Când ai gripă, cel mai probabil în starea iniţială vei simţi un disconfort cauzat de o stare permanentă de oboseală. Vei resimţi durere musculară, iar slăbiciunea întregului organism va dura cel mai probabil până la 3 săptămâni – sau chiar mai mult, în funcţie de vârstă sau de afecţiuni suplimentare, cum ar fi boli cronice, sistem imunitar slăbit.

Daca e răceală, nu ar trebui să te simţi rău mai mult de câteva zile.

2. Răceala şi gripa: ambele pot provoca dureri de cap


O durere de cap nu este un indicator fiabil pentru gripă deoarece o răceală poate provoca dureri de cap, de asemenea. Cu precizarea că, de obicei, toate simptomele, inclusiv durerea de cap, sunt ceva mai blânde în cazul unei simple răceli.

3. Tuse: semn şi al răcelii şi al gripei


Pentru că atât răceala, cât şi gripa sunt boli care afectează căile respiratorii, ambele pot provoca tuse.

Pneumonia este o complicaţie a gripei aşa că nu ezita să mergi la un medic sau măcar să-l suni dacă ai o tuse persistentă, febră mai mare de 102 grade, frisoane, dificultăţi în respiraţie, dureri în piept, tuse cu expectoraţii sau tuse sângeroasă.

4. Dureri de urechi – anunţă şi gripa şi răceala


Răceala şi gripa pot cauza – ambele - dureri de urechi deoarece irită tubul lui Eustachio care conectează gâtul la sistemul auditiv. Vei simţi senzaţia specifică unor mici inflamaţii, ardere sau durere surdă.

Durerile de ureche legate de gripă sau de răceală trec, în cele mai multe cazuri, de la sine.

Dacă ai constatat că durerea de ureche se menţine pe o perioadă mai lungă de timp sau simţi dintr-o dată o durere bruscă, puternică, cel mai indicat este să consulţi un medic. Este posibil să fi dezvoltat o infecţie la nivelul urechii ce are nevoie de tratament pentru vindecare.

5. Răceala începe cu durere în gât


Cele mai multe răceli încep cu o durere în gât pentru una sau două zile. Nasul înfundat este, de asemenea, un simptom comun în timp ce gâtul inflamat este mai degrabă un semn al gripei. Apoi, în cazul gripei, durerea în gât este însoţită de oboseală şi alte simptome (stare febrilă, lispă totală de energie, strănut) concomitent.

6. Infecţii ale sinusurilor, consecinţă a gripei şi a răcelii


Atât răceala cât şi gripa pot genera infecţii ale sinusurilor ce sunt marcate de o durere profundă şi constantă în zona pomeţilor, frunţii sau de-a lungul nasului. Durerea se agravează odată cu mişcări bruşte ale capului.

Indiferent cu care dintre ele te confrunţi, găseşte echilibrul perfect pentru tratarea lor şi nu recurge la tratamente prea puternice atunci când este răceală sau prea slabe atunci când este gripă.

Dureri in gat

7 remedii naturale pentru a scăpa de durerile în gât.


Gargara cu sare


Sarea acţionează ca un antiseptic ajutând la fluidizarea secreţiilor, reduce inflamaţia şi oferă o ameliorare instantă. Pune o jumătate de lingură de sare într-un pahar cu apă călduţă şi fă gargară de cel puţin patru ori pe zi.

Mierea


Aceasta are proprietăţi antibacteriene care ajută la procesul de refacere. În plus, contribuie la fluidizarea secreţiilor şi reduce inflamaţia. Adaugă 2 linguri de miere într-o ceaşcă cu apă fierbinte şi bea de câteva ori pe zi. O poţi adăuga şi în ceaiul preferat. Ia o lingură de miere şi înainte de a te culca pentru a calma durerile în gât şi pentru a te ajuta să ai un somn liniştit.

Lămâia


Ia o jumătate de lămâie, presară sare şi piper peste ea şi încearcă să o mânânci. O altă opţiune este aceea de a face gargară cu suc de lămâie diluat într-o cantitate egală de apă călduţă. Poţi face o limonadă călduţă cu sucul de la jumătate de lămâie, o lingură de miere şi o ceaşcă de apă caldă.

Usturoiul


Cunoscut pentru proprietăţile sale antibacteriene şi antiseptice, usturoiul are efecte benefice şi asupra gâtului. Conţine alicină care ajută la omorârea bacteriilor care dau dureri în gât. Dacă nu îl poţi consuma în formă naturală, poţi lua capsule.

Scorţişoara


Amestecă un beţişor de scorţişoară cu puţin piper şi fierbe-le în două ceşti de apă pentru câteva minute. Strecoară lichidul şi adaugă o lingură de miere. Bea cât este fierbinte, o dată pe zi, timp de o săptămână. Mai poţi amesteca câteva picături de ulei de scorţişoară cu o lingură de miere. Consumă acest amestec de două ori pe zi pentru a calma durerile şi inflamaţia.

Turmericul


Acesta are puternice proprietăţi antiseptice. Adaugă un sfert de lingură de pudră de turmeric şi adaug-o într-un pahar de apă caldă. Amestecă bine şi bea dimineaţa, pe stomacul gol, o dată pe zi, timp de trei-patru zile.

Schinduful


Pentru gargară, adaugă două linguri de seminţe de schinduf în şase ceşti de apă şi fierbe-le aproximativ jumătate de oră. După ce ajunge la temperatura camerei, filtrează lichidul şi bea-l de trei-patru ori pe zi. Schinduful dizolvă mucusul şi ajută la calmarea durerilor şi inflamaţiei.

tusea

Scapă de tuse cu remedii naturiste!


În sezonul rece, tusea este printre cele mai frecvente simptome.
Fie că prevesteşte o răceală, fie o infecţie acută a căilor respiratorii, tusea poate cauza probleme dacă nu este tratată la timp.


Tipuri de tuse:


Tusea poate fi: umedă (cu expectoraţie), seacă (fără expectoraţie) şi mixtă.

  • Tusea umedă este o tuse "din piept"  şi apare ca un mecanism reflex de expulzare a factorilor iritativi printr-o secreţie abundentă de mucus. Se întâlneşte frecvent în bolile inflamatorii (astm, sinuzite recurente, BPOC, insuficienţă cardiacă).
     
  • Tusea seacă este o tuse "din gât", iritantă şi fără mucozităţi, ce trebuie calmată şi încurajată, nu inhibată. Se întâlneşte în alergii, TBC, afecţiuni ORL sau cardiace, carenţe cronice de fier.
     
  • Tusea mixtă apare ca o consecinţă a unui tratament incomplet, în diverse stadii ale vindecării.
  • Remedii naturiste pentru tusea seacă
  •  Tusea seacă are nevoie în primul rând de remedii calmante şi emoliente. Se recomandă sirop din extract de cimbrisor, sirop de ridiche neagră cu miere, grindelia, ceai scai vânăt
  •  Sunt preferate dezinfectantele locale pe bază de salvie, clorhexidină, albastru de metilen, între administrările de sirop pentru calmarea iritaţiei gâtului.
  •  Se apelează la antiinflamatoare locale sub formă de spray pe bază de propolis pentru acţiunea bactericidă şi fungicidă; cu aceleaşi proprietăţi sunt şi extractul de carpen, caprifoi  şi coacăz negru.
  •  Se urmăreşte reducerea procesului inflamatoriu cu ajutorul antiiflamatoarelor sistemice.
  •  Pentru inhibarea dezvoltării microbiene, sunt recomandaţi agenţi de igienizare şi decongestionare precum serul fiziologic hiperton, picături nazale uleioase (vitaminele A, E,ulei de pin, brad) şi extract de pelargonium oral.
  • Remedii naturiste pentru tusea umedă
  • Pentru a încuraja expectoraţia mucusului, tusea umedă are nevoie de expectorante, precum ambroxol, guaiafenezină şi bromhexin.
  • Tratamentul poate continua şi cu fluidificatoare precum acetilcisteină (nu în astm), carbocisteină, extract ciuboţica – cucului.
  • Pentru efect calmant, decongestiv, mucolitic se recomandă siropuri cu extract de iederă,nalbă, sovarv, tei, dar şi ulei volatil pelargonium şi pătlagină, pin, brad, lemn-dulce.
  • Sunt recomandate şi antiinflamatoarele local şi sistemice.
  • Se aspiră excesul de mucus prin nebulizare, pentru eliberarea căilor superioare.
  • Când mergem la medic
  • Atenţie! Ne adresăm medicului când tusea noastră prezintă nişte particularităţi:
  • este însoţită de febră şi transpiraţii excesive în timpul nopţii
     
  • apare dificultate la respirat, cu wheezing fără a face efort şi fără a ceda cu tratamentul menţionat în maximum 3 săptămâni
     
  • persoana se încadrează în categorii de vârstă expuse: copii, vârstnici,gravide
     
  • tusea este cu sânge
     
  • sputa este colorată (galben, verde, gri,etc)
     
  • există pierderi în greutate
     
  • persoana care tuşeşte este fumătoare
     
  • tusea apare în timpul unui tratament pentru afecţiune cronică (astm, BRGE, alergii cronice, HTA, migrene, glaucom).


Tusea seacă  sau cea iritativă se manifestă în faza incipientă a bolilor respiratorii şi este provocată de iritaţiile mucoaselor care căptuşesc căile respiratorii. Aceasta nu este însoţită de expectoraţie, de aceea poate dura un timp mai îndelungat, devenind foarte obositoare şi greu de suportat.
Tusea seacă este neproductivă şi se repetă la scurte intervale, atât ziua, cât şi noaptea. În tratarea acestui tip de tuse sunt recomandate tratamentele adjuvante cu proprietăţi antispastice, antibiotice şi care au un puternic efect calmant, sedativ şi emolient.
Câteva remedii naturale împotriva tusei seci:
  • Infuzia de pătlagină: 1 linguriţă plantă uscată la 200 ml apă din care se  bea una sau două căni pe zi.
     
  • Decoctul din ceapă: se fierbe o ceapă mare albă în 500 ml apă timp de aproximativ 10 - 15 minute (în final rămâne cam jumătate de lichid) şi când se mai răceşte se adaugă miere. Se bea câte puţin de-a lungul zilei.
     
  • Decoctul din scai vânăt: 1 linguriţă plantă uscată la 200 ml apă care se fierb aproximativ 10 minute, iar după răcire se iau două-trei linguri de trei ori pe zi.

Se recomandă îndulcirea ceaiurilor cu miere de albine şi nu cu zahăr, se ştie că mierea are proprietăţi calmante şi antiinflamatoare.
Tusea umedă sau productivă este de obicei  însoţită de mucus şi secreţii aflate la nivelul traheei şi plămânilor. Ea contribuie la eliminarea lichidului din tractul respirator inferior.
Atât în cazul tusei expectorante, cât şi în cazul celei seci,  specialiştii recomandă evitarea anumitor alimente care pot irita căile respiratorii şi declanşa un acces puternic de tuse: produsele foarte picante sau condimentate, preparatele care conţin oţet, sucurile carbogazoase, alcoolul sau fumatul. De asemenea, tratamentul recomandat pentru tusea umedă trebuie să faciliteze eliminarea mucusului şi să dilueze fluidele pentru o  înlăturare mai rapidă a secreţiilor.
Câteva remedii naturale împotriva tusei productive:
  • Un vechi remediu contra tusei productive este podbalul, se face o infuzie din 2 linguriţe de plantă uscată la o cană apă şi se beau două + trei căni pe zi.
     
  • Infuzia din muguri de pin: se obţine din două linguriţe de muguri la o cană cu apă clocotită şi se beau două - trei căni în timpul zilei.
     
  • Infuzia din flori de tei: o linguriţă de flori uscate la 200 ml apă clocotită şi se beau doua - trei căni pe zi.
     
  • Ceaiul de cimbrişor este recunoscut pentru proprietăţile sale expectorante şi antiseptice: se infuzează o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită şi se beau 2 căni în timpul zilei.

Alte remedii contra tusei:
  • Tinctura de propolis în combinaţie cu miere: câte 10 - 30 de picături (după vârstă) amestecate cu una-două linguriţe de miere (sau în puţin ceai cald din plante medicinale) luate de 2 - 3 ori pe zi.
     
  • Pentru calmarea tusei: suc de ridiche neagră în amestec cu miere de albine (se găseşte gata preparat în magazine) se administrează după vârstă atât copiilor cât şi adulţilor.

Tusea convulsivă, denumită popular "tuse măgărească",  cauzată de bordetella pertussis, are un caracter infecţios şi este frecvent întâlnită la copii. Fiind provocată de o infecţie, tusea convulsivă este contagioasă, având o perioadă de incubaţie a virusului de una - două săptămâni.
Debutează cu inflamaţia acută a căilor respiratorii şi  crize violente de tuse spastică care se manifestă în special noaptea. Crizele spastice sunt provocate de acumularea în bronhii a unor cantităţi mari de secreţii, la început fluide şi apoi vâscoase, care necesită a fi eliminate pentru a evita asfixierea şi voma. La copiii sub 2 ani, tusea convulsivă este o boală foarte gravă, cu complicaţii care pot duce la o mortalitate de  1-2%.
Deşi tratamentele prescrise se diferenţiază conform simptomelor pacientului, tipului de infecţie respiratorie şi în funcţie de modul în care tusea se manifestă,  toate  tipurile de terapie  trebuie să acţioneze în mod esenţial ca un antispatic, antiinflamator pentru căile respiratorii şi emolient pentru fluidizarea secreţiilor.
Alege să o tratezi prin metode naturiste cu ajutorul unor ingrediente care au o acţiune puternică asupra căilor respiratorii:
uleiul de eucalipt are efect antiinflamator, antimicrobian, analgezic şi de stimulare a sistemului imunitar;
rădăcina de lemn dulce are o acţiune expectorantă, antispastică şi antiinflamatoare;
uleiul de mentol  este eficient în creşterea anticorpilor din organism şi combaterea infecţiilor; ajută la reducerea febrei, are efect antispatic, antiinflamator şi de calmare a tusei.
Toate cele trei ingrediente asigură fluidizarea secreţiilor bronhice, reduc inflamaţia, ajută la expectoraţie, calmează accesele puternice de tuse şi întăresc sistemul imunitar în faţa complicaţiilor asociate maladiilor respiratorii.